• avocatul Petrică Ivașcu era să ia o amendă minimă, dar cînd a văzut unde lucrează, polițistul i-a dublat amenda
Puțini sînt oamenii care nu au primit nici o amendă în viața lor. Iar cei care sînt în categoria asta, sigur nu au carnet de conducere. Aproape toți cei cu care am abordat acest aspect au recunoscut spășiți că au primit măcar o amendă și cele mai dese conflicte le-au avut cu regulile de circulație. Doctorul Gheorghe Vlad, șeful Serviciului de igienă al Direcției Sanitar Veterinare, a încasat o amendă de 150.000 de lei chiar zilele trecute. „Mă duceam spre Iași, la facultate, unde îmi pregătesc doctoratul. M-a oprit o patrulă la intersecția de la intrarea în Roman și m-a taxat pentru că nu purtam centură de siguranță. Nu am căzut la pace cu ei, dar nici nu intenționam”, ne-a spus medicul.
Nici avocații nu se dau în lături să mai calce pe bec atunci cînd este vorba să treacă cu vederea prevederile normelor de circulație. Avocatul Mihai Cliveti spune că a pățit același lucru, dar la intrarea în Iași, unde a fost amendat pentru o depășire neregulamanetară. El a plătit amenda, fiindcă greșeala era evidentă și și-a asumat-o. „Am mai fost însă sancționat și de președintele unui complet de judecată de la Tribunalul Bacău, pentru că nu am fost prezent la un proces care avea termen și fusese strigată cauza. Asta se întîmpla anul trecut. Amenda era de 200.000 de lei, dar nu am plătit-o, pentru că am adus dovadă că în ziua aceea eram la Judecătoria din Buhuși, unde aveam un alt proces”, ne-a povestit avocatul.
Un alt coleg de-al lui, avocatul Petrică Ivașcu, recunoaște că tot cu regulile de circulație a avut de furcă. „Eram la București cu un coleg magistrat în mașină, cînd ne-a oprit o patrulă de poliție. Aveam viteză și polițistul tocmai se pregătea să-mi dea minimul de amendă pentru asta, cînd l-a văzut pe colegul meu fără centură și a început să-l dojenească. La un moment dat, chiar cînd se pregătea să scrie suma, i-a cerut să se legitimeze. Cînd a văzut unde lucrează, mi-a dublat amenda, fără să clipească”, spune amuzat Ivașcu. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns