Scandalul din jurul comisarului șef Virgil Ardeleanu, șeful Serviciului de permise auto de la Prefectura Bacău, ia amploare. Comisarii Vasile Pușcașu și Lucian Brebu, de la Poliția Rutieră a Inspectoratului Județean de Poliție Bacău (IJP), îl acuză pe comisarul șef Virgil Ardeleanu, fostul lor coleg de serviciu, că i-a bătut în mai multe rînduri, chiar de față cu candidații care dădeau examen pentru carnetul de conducere. Comisarul Vasile Pușcașu susține că Virgil Ardeleanu se stăpînește greu cînd e vorba să se impună și că apelează la violență fără scrupule, așa că incidentul recent, în care a fost pălmuit și Andrei Luca, fiul adjunctului Inspectoratului Județean de Poliție, nu este ceva inedit pentru ei. „Eu, personal, în perioada 2000-2003, cînd am fost coleg de serviciu cu Virgil Ardeleanu, am fost pălmuit de acesta în trei rînduri. Nu a fost nicicum vreo glumă. Pur și simplu am fost pălmuit pe obraz de către Ardeleanu. Motivele erau de regulă puerile, pur și simplu erau chestiuni minore. O dată eram în sala de examinare cu cîteva zeci de candidați de față, el vorbea prea tare și i-am atras atenția să coboare puțin tonul. Atît i-a trebuit, nu a mai contat că erau de față atîția oameni, m-a pălmuit și după aceea a ieșit din sală. Ultima dată era în toamna lui 2003 și eram amîndoi la Onești, unde se susținea testul grilă pentru obținerea permisului de conducere. Alături de noi mai erau și cei doi martori la corectare, (potrivit noilor reglementări, notarea la testul grilă se face în prezența a doi martori dintre candidați, n.r.). Nici nu știu dacă și ce am discutat cu el, că m-a pocnit pur și simplu din senin. Atunci i-am făcut raport la șeful Inspectoratului, chestorul Vasile Vrabie. S-a făcut o verificare și concluziile au fost că reclamația era întemeiată. Știți cum a fost sancționat Virgil Ardeleanu pentru faptele sale? A fost apostrofat de Vasile Vrabie și cu asta s-a terminat totul, iar pînă la urmă mi-a rîs în nas”, povestește Vasile Pușcașu.
Ardeleanu neagă, dar cere altora să facă intervenții pentru el
Incidentul relatat de Pușcașu nu este singurul care a avut loc între foștii colegi de serviciu. Cam același gen de întîmplare relatează și comisarul Lucian Brebu. El povestește că a fost altoit de Ardeleanu mult mai devreme decît colegul său. Incidentul dintre Ardeleanu și Brebu ar fi avut loc prin 1996, tot la o examinare pentru obținerea carnetului de conducere. Atunci, Ardeleanu ar fi fost fost foarte afectat de faptul că nu a intrat primul în comisia de examinare și că această „onoare” i-a revenit lui Brebu. „Era chiar după ce suferise accidentul de mașină și avusese piciorul rupt. M-a insultat și eu i-am atras atenția să vorbească civilizat. Eram afară, în fața unui chioșc alimentar, și mi-a dat o palmă de nu m-am văzut. L-am lăsat în plata Domnului și am plecat, că începuse tot el să țipe că eu de fapt eu l-aș lovit și că i-am dat chiar în piciorul bolnav”, susține și Lucian Brebu.
Cei care îl acuză pe Ardeleanu sînt aceiași doi polițiști care constestă și modul în care s-a desfășurat concursul în urma căruia Virgil Ardeleanu a ajuns șeful Serviciului de permise auto al Prefecturii Bacău. Ei au cerut în instanță anularea concursului organizat în vară. „La acest examen, la proba orală s-au pus întrebări din afara tematicii de concurs și acesta este motivul pentru care clienții mei cer în instanță anularea concursului. Potrivit legilor din țara asta, un regulament de examen, odată stabilit și făcut public, nu poate fi schimbat în funcție de cum are oricine chef”, ne-a spus și Petrică Ivașcu, avocatul celor doi polițiști.
De cealaltă parte, Virgil Ardeleanu a refuzat să comenteze aceste acuze. „Ce bătaie, doamnă? Eu nu mai am ce discuta, erau 14 membri în comisie, i-am bătut de față cu ei? întrebați-i pe ei”, ne-a spus Virgil Ardeleanu. Dacă discuția cu noi a luat sfîrșit oarecum abrupt, nu același lucru se poate spune despre telefoanele pe care le-am primit ulterior. Alarmat că ziariștii se interesează despre aceste aspecte, Virgil Ardeleanu a apelat la o sumedenie de cunoștințe, unele nume respectabile în oraș, pe care le-a rugat să intervină în favoarea lui, ca să nu se mai scrie în ziare despre el. De altfel, nu este prima dată cînd Virgil Ardeleanu procedează în acest fel. Deocamdată, nu am considerat necesar să publicăm numele celor care au intervenit în favoarea lui Virgil Ardeleanu. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.