Temperaturile scăzute, gheața și poleiul sînt inamicii care bagă în spital zeci de băcăuani zi de zi. Virozele declanșate de vremea rece continuă să facă victime printre cei mici, în secțiile de Pediatrie ale Spitalului Județean fiind tratați, numai ieri, în jur de 30 de copii suferinzi de această boală. „Numărul internărilor din zilele premergătoare Revelionului nu a fost foarte mare, dar s-a menținut constant. Copiii cu infecții respiratorii care ajung să fie internați sînt tot sugari din zona rurală a județului. De la începutul anului au fost internați zilnic cîte cinci sau șapte copii cu infecții acute respiratorii”, ne-a declarat medicul pediatru Carmen Cuciureanu. Tot din cauza condițiilor meteo, alți 30 de băcăuani au ajuns ieri la spital cu luxații, entorse și fracturi ale membrelor, toate pricinuite de căzăturile pe gheață. „Dintre cei 30 de pacienți care s-au adresat cabinetului din Urgențe, șapte au fost internați cu fracturi în secția Ortopedie. Dintre aceștia șase urmează să fie operați, întrucît au suferit fracturi deschise”, ne-a declarat ortopedul de gardă Dan Popa. Numărul bolnavilor care ajung la spital după ce cad pe gheață se menține ridicat încă dinainte de Crăciun. Zeci de băcăuani, adulți și copii, suferă traumatisme ale oaselor în fiecare zi, marea lor majoritate scăpînd însă numai cu imobilizarea în ghips. (C.D.)
Virozele și fracturile, capcanele sezonului rece
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.