Visul mioritic

Ovidiu PAULIUC

Mi s-a părut că îl văd pe John Kerry, mai deunăzi, pe cînd împărțea zahăr, ulei și sacoșe de un leu pe străzile cîtorva orașe americane și la căminul cultural unde s-a votat. Tot pe el cică l-au prins, într-o noapte, pe cînd rupea afișele cu Bush lipite pe stațiile de autobuz și desena mustăți pe pozele contracandidatului. Iar pe George W. Bush l-am văzut pe cînd dirija niște rabe cu pietriș care mergeau să plombeze autostrada Los Angeles – New York, evident în scopuri electorale, dar din bani publici, deturnați din fondurile destinate programului spațial american. Am mai auzit tot despre Bush că a mărit pensiile cu două zile înainte de alegeri, că a împărțit aspirină gratis și că a pus apometre la cîțiva zgîrie-nori. Cînd s-au întîlnit Kerry și Bush, unul i-a spus celuilalt „papagal”, celălalt i-a răspuns cu „iepuraș”, și tot așa, pînă au ajuns la „bou” contra „vacă”, punctele decisive ale ideologiilor celor doi.

între computerul pe care votează americanul de rînd și ștampila noastră cu tuș este de multe ori diferența ca între ștampila noastră și amprenta cu care se semnează analfabetul. Vreme destulă pentru a face saltul de la „iepuraș” și „papagal” la o campanie dură, dar civilizată, bazată pe o constituție rămasă de 200 de ani dreaptă ca bradul. Adică, probabil tot atît cît ne trebuie nouă să avem o clasă politică responsabilă și, de asemenea, alegători responsabili, care să formeze la secțiile de votare cozi atît de lungi încît nu pot fi cuprinse cu vederea decît din elicopter. Cozi la care să nu se așeze doar cei care vor să aibă ștampila de control pe buletin, de teamă să nu fie dați afară de la serviciu, dar și cei care într-adevăr simt că au putere de decizie.

Alegerile de la americani au fost un adevărat spectacol planetar, din punct de vedere al procesului electoral în sine sau din punct de vedere mediatic. Hibe și încercări de manipulare s-au reclamat și la ei, au aparate de numărătoare care clachează, au un sistem greoi, arhaic, părînd din lumea celor care socotesc pe numărătoarea cu bile, poate și pentru că destui americani nu știu să numere nici măcar așa. Dar asta nu schimbă impresia de spectacol, de show caracteristic american. Au avut și dezbateri pînă în ultima clipă a războiului la urne, ceea ce probabil că CNA-ul și BEC-ul nostru înfierează deja, în nota obișnuită de ipocrizie și sluj.

Avem destui politicieni care spun că le călcăm pe urme americanilor și altor națiuni vestice. Pare însă tot mai evident că ne-am rătăcit, visul american s-a spulberat în zori, iar din el a rămas un soi de coșmar care nu se mai sfîrșește. Probabil că va mai dura cel puțin 200 de ani să răzbim, un răstimp prea lung însă dacă stăm să ne gîndim cît de scurtă e viața și că Loteria Vizelor pentru SUA ne-ar putea rezolva problema măcar pînă ajungem la pensie. Dacă va fi mai devreme, cu atît mai bine, pentru că am avea posibilitatea de a primi și drept de vot acolo, implicit de a fi în situația cu totul inedită să alegem pe careva într-adevăr competent care să ne conducă. Ceea ce, conform algoritmului, nu va fi posibil la noi cel puțin 200 de ani. i evident că ne-am rătăcit, visul america

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!