• artistul ne-a povestit despre începuturile cineamatorimsului în Bacău • în arhiva sa cinematografică se află filme importante cu imagini despre Bacăul de altădată și despre oamenii de referință ai urbei lui Bacovia • Lucavețchi transferă acum „imaginile de aur” pe bandă video și format digital
Îl întîlnesc pe Vladimir Lucavețchi la ieșirea din Casa de Cultură din Bacău. Aceeași privire luminoasă, plină de neastîmpăr și curiozitate pe care am cunoscut-o cu cîțiva ani în urmă. Știe că vom vorbi despre film și mă invită în locul unde își petrece mare parte din vreme, Cineclubul. Este o încăpere foarte mică, plină ochi cu obiecte inedite. Aici se adună membri mai vechi sau mai noi care fac film de scurt metraj. Cei care iau premii după premii la festivaluri naționale. Fiecare obiect de aici are istoria lui. Afișe, cupe, aparate vechi de filmare și proiecție, filme de demult, role de fier și benzi magnetice sînt peste tot într-o încăpere care păstrează un aer de vechi bine conservat. Obiecte aparent banale și demodate, dacă ar trebui să le comparăm cu aparatele de ultimă generație.
Îmi spune că fiecare lucru are valoare, cum a trăit printre ele și cum fiecare stă la loc de cinste printre amintirile lui. Cu aceste aparate au cochetat pionierii celei de-a șaptea arte din Bacău. Alături de ei, Lucavețchi este omul care a format în orașul nostru generații de împătimiți ai artei filmului.
„Tăiam banda de film ca un croitor”
Totul a început în urmă cu 35 de ani. Cineclubul din Bacău lua ființă în 1967 și aduna la acea vreme o mîna de oameni inimoși, plini de pasiune. Lucavețchi era unul dintre ei. Avea cam 30 de ani, dar prima dată a pus mîna pe un aparat de proiecție pe cînd avea doar 14 ani. A învățat cum se face proiecție cinematografică fiind ucenic la un cinematrogaf din Rădăuți. „Moda cineclubismului a apărut în Europa după cel de-al doilea război mondial, iar la noi prin anii ’60. La început ne adunam doar să vizionăm filme pe care apoi le comentam”, a început să-și depene povestea.
Au urmat apoi ideile de mici scenarii. Primele filme de scurt metraj se nășteau atunci în urma unei munci pline de migală și răbdare. Unii operatori de imagine de astăzi ar zîmbi. Filmarea imaginilor nu era un lucru ușor. Camera de filmare cîntărea între 5 și 10 kilograme, trepiedul la fel. Așa a realizat peste o sută de filme și a surprins pe peliculă imagini autentice, care acum au valoare de document. Imagini de altădată, străzi și oameni care nu mai sînt, locuri de acum uitate: Strada mare, Piața veche, diferite clădiri pe care le mai vedem doar în fotografiile vechi. Imagini care surprind atît demolarea bătrînelor imobile, cît și demararea construcției celor noi, ale Bacăului de azi, stau mărturie a trecerii timpului, a generațiilor, a regimurilor.
Primele imagini au fost activități sportive și imagini fără scenariu, iar mai apoi au apărut primele reportaje, anchete, filme de animație și chiar pe teme de circulație. Aceasta este arhiva de aur a Cineclubului din Bacău. „Realizam filmul pe peliculă, sunetul pe bandă de magnetofon și tot noi realizam proiecția. Măsuram secunda de film cu rigla, tăiam banda de film ca un croitor, după care lipeam cu scoci sau cu acetonă secvență cu secvență. Așa se nășteau filmele noastre”, și-a amintit Vladimir Lucavețchi.
Nu are preferințe, ține la toate la fel de mult pentru că orice premiu cît de mic era considerat o recunoaștere a calității filmului. „Lucram în funcție de inspirație, stăteam și 24 de ore din 24 cînd montam un film. Odată, am plecat la un festival organizat la Timișoara cu filmul ud în găleată. Cînd am ajuns acolo, l-am uscat pe ultima sută de metri. Era ca pîinea caldă ieșită din cuptor. După ce juriul a vizionat filmul, unul din membri a exclamat: «Uite, măi, ăsta era filmul de premiu!»”, spune el.
Imagini de aur despre Bacău
Lucavețchi este unul dintre primii români care au filmat un grup folcloric moldovenesc ce a prezentat un spectacol pe Acropole, în Grecia. Spectacolul se chema „Unde joacă moldovenii”. Printre numele realizărilor care au luat premii se numără filme despre oameni ai artei băcăuane: Nicu Enea, Ion Măric, Bacovienii, filme despre viața cineclubului. E vorba de „Dandanaua”, film despre apariția cineclubului din Bacău, „Ghemotoc”, film de animație cu păpușa care nu este altceva decît mascota acestuia.
Lucavețchi spune că nu a avut momente grele în decursul timpului, ci doar momente de tranziție cu privire la trecerea de pe peliculă pe sistem VHS și, mai apoi, pe digital. Din 1967 și pînă în 1993, el a lucrat doar cu pelicula. Apoi a început colaborarea cu Eugen Grigore, un operator de generație mai nouă cu experiență în televiziune. Împreună au realizat trecerea de la peliculă ca suport de imagine la filmul pe bandă magnetică video.
Primul film realizat în acest sistem a fost „Vibrații, formă, culoare”, despre artistul olar Anton Ciobanu. După zece ani de lucru cu banda video, cei doi muncesc acum la transferarea imaginilor de aur ale Bacăului în sistem digital. „Transferăm totul pe digital pentru conservarea filmelor pentru viitor”, a spus artistul. Deși acest sistem este considerat cel mai perfomant, amîndoi admit că pelicula nu este bătută de digital în calitate. „Sponsorizarea pornește din buzunarele proprii, ceea ce nu este deloc ușor, dar atunci cînd ai deja microbul în sînge, nimic nu este greu”, este de părere Lucavețchi. Deși punga nu este deloc groasă, pasiunea învinge greutățile, iar rezultatele nu întîrzie să apară.
„Noi privim lumea cu un singur ochi”
Cineclubul din Bacău a adus de curînd acasă Trofeul și Marele Premiu de la Festivalul Național de Film și Diaporamă – „Toamnă la Voroneț”, organizat între 17 și 19 septembrie 2004. Filmul cîștigător se numește „Pasiuni pe 16 mm” și prezintă istoria cineclubului din Bacău printr-un colaj de filme mai vechi sau mai noi. Juriul, alcătuit din nume sonore, profesor universitar Geo Saizescu, scriitorul D. R. Popescu, realizatorul de televiziune Ștefan Mărăscu, au avut de ales dintre 33 de producții video lucrările a 18 autori din toată țara.
Vladimir Lucavețchi speră să termine proiectul privind realizarea unei arhive de filme de aur pentru Bacău, realizate în digital, pentru a rămîne generațiilor viitoare în stare bună. Are convingerea că vor fi și tineri care vor savura filmele despre locuri și oameni care azi nu mai sînt și vor înțelege pasiunea acelora care, odată, s-au gîndit să lase orașului o moștenire inedită despre istoria acestuia. „Prin vizorul aparatului noi privim lumea cu un singur ochi și arătăm prin ceea ce realizăm că ea trebuie privită cu ambii ochi”, a încheiat Vladimir Lucavețchi. (Bianca TOMESCU)
Lasă un răspuns