Sistemul general de finantare prin fondurile europene puse Romaniei la dispozitie este pe punctul de a se bloca, datorita centralizarii excesive, a incoerentei decizionale, a lipsei de personal profesionalizat, dar si a sistemului bancar ineficient si chiar lipsei firmelor de constructii. Opinia a fost formulata de directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Est, Constantin Apostol, la o recenta intilnire cu presa. ADR Nord-Est ste organism intermediar in aplicarea Programului Operational Regional, singurul din sistem in care accesarea de fonduri europene este foarte buna.
Programul Operational Regional merge bine in Romania pentru ca a fost un program descentralizat – sustine directorul general al Agentiei regionale. Deciziile au fost comutate de la Bucuresti la nivelul regiunilor, mult mai aproape de aplicanti, si a aparut, totodata, si responsabilizarea aparatului tehnic. „Important este ca in acest program politicul nu este implicat – crede Constantin Apostol. Nu are cum. Chiar daca, poate, s-a incercat. Ne surprind comentariile inguste, incoerente, nedocumentate ale unor politicieni. Noi am propus decidentilor de la nivel de judete sa facem briefing-uri in care sa spunem lucrurilor pe nume. Ne pasc, insa, o serie intreaga de pericole, care pot frina mersul lucrurilor. Ne confruntam cu criza economico-financiara mondiala. Dar Romania trece prin doua crize, una de identitate si de coerenta (in sensul ca oricit de putini bani am avea, ar trebui sa hotarim, odata, ce avem de facut. Ne pleaca oamenii, specialistii. Fara ei nu se poate), alta decizionala”. Dupa trei ani si jumatate, sistemul legislativ romanesc nu este acomodat la aquis-ul comunitar. De asemenea, nu s-a facut nici pe departe acea mult trimbitata descentralizare. Si iata cum deciziile in celelate programe operationale sectoriale se iau si acum doar la Bucuresti. Organismele intermediare nu fac decit o colectare de dosare. De aici apar multe discutii si multe suspiciuni.
Nu mai avem specialisti
„O alta problema este profesionalismul – a mai opinat Constantin Apostol. Pina si in acest sistem, al resurselor umane, avem la dispozitie 31 de miliarde de euro, pe care trebuie sa-i folosim pina in 2014. Politicienii afirma ca noi pierdem zilnic bani europeni. Nu pierdem nimic. Daca pierdem ceva, este timpul. Banii pot fi in continuare luati. Ei compara care este contributia Romaniei la fondul comunitar cu ceea ce incasam. Si au dreptate, dar nu facem nimic sa rezolvam problema, iar aceasta tine de o decizie care trebuie luata la nivel ultracentral”. Nu avem, in sistem, oameni pregatiti profesional. S-au redus salariile functionarilor publici cu 25%, se mai si concediaza 20% din personal, fara sa ne punem problema cu cine vom implementa proiectele cu finantare europeana cistigate. Intram intr-un blocaj uman, de personal. Un specialist, cu pregatire adecvata, cu specializarile necesare, cu autorizarile cerute, nu va sta la lucru, intr-o primarie, cu 1.000 sau chiar 1.200 de lei salariu, pentru a gestiona un proiect de 15 milioane de euro, pentru care raspunderea este imensa.
Finantarea europeana cere bani proprii
Inca un pericol vazut de directorul general al ADR Nord-Est lipsa vocatiei la creditele bancare. Proiectele trebuie mai intii finantate si cofinantate, apoi se ramburseaza cheltuielile. Deja au aparut autoritati publice blocate financiar, pe acest palier. „Nu s-au creat un fond national sau fonduri regionale de dezvoltare, care sa functioneze ca un credit revolving, regenerabil din rambursarile de cheltuieli din proiecte – a observat Apostol. Nici sistemul bancar de la noi nu este eficient, folositor, atita timp cit statul se imprumuta de la bancile comerciale, iar bancile nu mai sint interesate sa scoata pe piata produse specifice sprijinirii finantarii europene. La fel, Fondul National de Garantare are un plafon prea coborit, de 100 de milioane de euro. Toate acestea duc la blocaje. Si nu avem nici constructori, sa dea forma materiala proictelor”.
Anonim a zis
apostol să seducă la ape.decând este specialistul lui pește la fonduri europene?Iată de ce lucrurile merg prost în Romania.Toți politicienii se pricep la orice.