~2 min lectură 0 comentarii

Volei (f), Divizia A1 / Știința Bacău – CSM Lugoj 3:0 (18, 17, 11) O restanță luată cu notă maximă

Redacția Ziarul de Bacău

sport 040214volf

Știința Bacău și CSM Lugoj au oferit o dispută calmă și agreabilă celor 200 de spectatori rămași la Sala Sporturilor după meciul de handbal disputat anterior. N-au fost emoții la fel ca la Știința – Minaur, iar asta a echivalat pentru toți privitorii cu o siesta de duminică. Campioanele au forțat doar atât cât să fie tot timpul la conducere, cu un avans confortabil, nu uriaș, în primele două seturi, și de peste zece puncte în setul al treilea. Meciul a devenit astfel o repetiție pentru cealaltă restanță, cu CSM București, ce se va desfășura la Sala Sporturilor miercuri, 5 februarie, de la ora 17.00. În această idee, antrenorul Florin Grapă a făcut un rulaj mare de jucătoare. Astfel, s-a făcut rocadă inclusiv la libero, Vujovic fiind schimbată la un moment dat cu Gaido. Celelalte înlocuiriri, Staelens – Miclea, Bacșiș – Zagreuskaya sau Sosa-Herlea, le considerăm, totuși, uzuale. „A fost o victorie fără istoric, normală, dacă ținem cont de diferența dintre cele două echipe. În plus, Lugojul n-a putut beneficia de serviciile unei titulare, care noaptea asta a făcut peritonită. Probabil că va fi operată în Bacău. Revenind la noi n curte, marea noastră problemă în aceste zile este frigul din sală, care afectează calitatea antrenamentelor. Fetele, deși încearcă, nu mai pot să facă efort la nivelul necesar. Referitor la Zagreuskaya, sper să ajungă să joace la nivelul care trebuie. Primele meciuri pe care le-a jucat pentru Știința sunt încurajatoare”, a declarat după meci antrenorul Științei, Florin Grapă.

* Et. XVI (sâmbătă, 1 feb.): Dinamo – Blaj 3:2 (15, 21, -23, -20, 13), Târgoviște – Lugoj 3:1 (12, 22, -23, 18), Rapid – Tg. Mureș 0:3 (-10, -22, -14), Știința – CSM Buc. amânat, Iași – Unic 3:0 (11, 20, 14), Craiova – Constanța 3:0 (18, 20, 17)
1. Știința Bacău 15 13 1 1 0 44: 7 42
2. Dinamo Romprest București 15 12 2 0 1 42: 7 40
3. CSV Alba Blaj 16 11 2 2 1 43:15 39
4. CSU Medicina Tg. Mureș 15 9 1 1 4 34:20 30
5. CSM Târgoviște 16 7 2 1 6 31:27 26
6. SCMU Craiova 15 6 1 2 6 27:28 22
7. CSM Lugoj 16 6 1 1 8 27:30 21
8. Unic Piatra-Neamț 15 6 0 2 7 22:29 20
9. CSM București 14 5 1 1 7 24:27 18
10. Penicilina Iași 14 4 0 0 10 13:32 12
11. Rapid București 16 1 0 0 15 5:46 3
12. CSV 2004 Tomis Constanța 15 0 0 0 15 1:45 0
* Et. XVII (sâmbătă, 8 februarie): Craiova – Dinamo, Constanța – Iași, Unic – Știința, CSM Buc. – Rapid, Tg. Mureș – Târgoviște, Lugoj – Blaj.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.