~2 min lectură 0 comentarii

Volei feminin, Cupa CEV / SES Calais – Știința Bacău (miercuri, ora 20.00) Studentele, contra unei selectionate mondiale

Redacția Ziarul de Bacău

Ajunsă într-o fază avansată a celei de-a doua competiții europene ca valoare, Știința nu putea avea decât o adversară puternică. SES Calais a reușit în precedentul tur să treacă de formația ucraineană Luțk după disputarea setului de aur. Sextetul francez pierduse în Ucraina cu 3:0, dar a învins acasă cu 3:1, iar apoi și-a adjudecat setul de aur. Anterior, Calais trecuse de AEK Atena, după două victorii. Asta ne duce cu gândul că SES Calais este redutabilă pe teren propriu, de aceea este bine că jucăm primul meci în Franța.

Antrenorul Badis Oukarache are la dispoziție o veritabilă selecționată mondială: Fabrino Ramos (Brazilia), Hoffman (Brazilia), Nizetich (Argentina), Callo (Argentina), Henkel (Germania, a jucat contra Științei în tricoul lui Rote Raben Vilsbiburg, anul trecut), Delgado (Spania), Carvalho Rocha (Brazilia), Dolezalova (Cehia), Perez-Gonzales (Venezuela).

Ca talie, Știința stă mai bine decât Calais, deși aceasta are o jucătoare de 2 m (Hoffman), iar apoi una de 1,90 (Henkel); după aceea, nu există nicio jucătoare de peste 1,83; reamintim, Sobo și Herlea au 1,91, Iosef 1,90 m, Breban – 1,88, Hosu și Faleș – 1,87, Rogojinaru și Kamenova – 1,85, Miclea – 1,84 m. Acesta este doar un aspect. Nu știm deocamdată cum servesc franțuzoaicele și cum combină în atac.

Înainte de plecarea spre Calais, antrenorul Florin Grapă a declarat: „Vor fi două meciuri foarte grele. Calais are o echipă bună și reprezintă un campionat puternic. Dar noi suntem hotărâți să ne jucăm șansa și credem în calificare”. Știința nu a pierdut în acest sezon niciun meci, acumulând 9 victorii în campionat (inclusiv cu Constanța și Dinamo), 4 în Cupa CEV (2 cu ZOK Split și 2 cu Volley Koniz) și 1 în Cupa României (cu Volei Alba Blaj).

SFERTURILE DE FINAL| ALE CUPEI CEV
– Omichka Oms Region (Rusia) – Baki-Azeryol Baku (Azerbaidjan);
– Aluprof Bielsko-Biala (Polonia) – Beziers BV (Franța);
– Asko BuroLeben Linz Steg (Austria) – Fenerbahce SK Istanbul (Turcia);
– SES Calais (Franța) – Știința Bacău (România).

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.