Pas dramatic spre al treilea titlu.
Al doilea meci al finalei campionatului a început cu un set dominat da capo al fine de Dinamo, care s-a impus în primul rând datorită serviciile foarte bune marca Hood și Zburova. Desigur, nimeni nu-și închipuia că Știința avea să joace în continuare cu capul plecat, iar așteptările s-au împlinit. de la 1:0 pentru Dinamo, oaspetele au condus în setul secund până spre sfârșit, uneori și la 5 puncte diferență (8:3, 10:15, 15:10). Scorul s-a strâns și s-a întins ca un acordeon, dar de la 19:20 Dinamo a fost un pic mai lucidă; la 23:23, arbitrii au dictat eronat o minge condusă de Staelens, apoi Alexandra Sobo a atacat în fileu, iar Dinamo conducea cu 2:0 la seturi. Contrar așteptărilor, Știința n-a acuzat șocul pierderii unui set pe care l-a dominat. Studentele au început cu 5:0 în setul al treilea, iar după aceea au păstrat distanța; a fost 22:16 pentru băcăuance, însă incredibil gazdele au egalat la 23, iar apoi au salvat două mingi de set ale Științei, au avut minge de meci la 26:25, pentru ca Sosa, excelent servită de Staelens, să izbutească trei atacuri în urcare, pentru a-și menține echipa în joc. Deja cele două echipe erau obosite și fiecare reușită a formației adverse părea să fie resimțită în plin. Dar în timp ce Știința își îmbunătățea jocul la preluare și își păstra calmul, la gazde Hood era veriga din ce în ce mai slabă a apărării, lanțul bucureștean rupându-se tot mai des în dreptul ei. Fazele îndelung disputate, de mare spectacol, au abundat. La un moment dat, Sosa a salvat incredibil cu piciorul, ca la fotbal-tenis, spre uluirea galeriei dinamoviste. Dinamo și-a adunat ultimele puteri și a condus în prima treime a setului al patrulea, după care și-a epuizat atât resursele fizice, cât și cele de inspirație. Știința a trecut la conducere (11:10), apoi a menținut permanent un avans de 2 sau 3 puncte. A fost însă o recuperare a lui Dinamo până la 20:21 și ne gândeam că se va repeta scenariul precedentelor două seturi, cu un final pe muchie de cuțit, însă serviciile Mihaelei Herlea și atacurile în diagonală ale Alexandrei Sobo au desprins Știința în câștigătoare. În tie-break, diferența de tonus dintre cele două echipe s-a adâncit, iar băcăuancele s-au pus permanent la adăpostul unui avantaj lejer; la 14:6 în favoarea oaspetelor, Dinamo a salvat două mingi de meci, însă blocajul băcăuan a adus punctul 15 Științei, totodată setul și meciul.
A fost un meci extrem de frumos și tensionat, în urma căruia Știința s-a apropiat la doar un pas de al treilea său titlu de campioană. Florin Grapă și echipa sa au demonstrat încă de pe-acum că îi sunt superiori lui Dinamo. Este foarte posibil ca meciul de luni, 15 aprilie, de la Bacău, să fie ultimul al finalei, mai ales dacă băcăuanii vor umple tribuna Sălii Sporturilor. Ar fi un titlu după opt ani, care ar merita o sărbătoare populară. Hai Știința!
Peter KELMANN
Lasă un răspuns