~3 min lectură 0 comentarii

Volei feminin, Divizia A1, finala / Stiinta Municipal Bacau – CV 2004 Tomis Constanta 3:2 (-11, 23, 22, -19, 14) si 1:3 (22, -21, -16, -15)

Redacția Ziarul de Bacău

STIINTA – TOMIS 3:2 (-11, 23, 22, -19, 14) / Inca de la primul meci a fost limpede ca finala campionatului va fi câstigata milimetru cu milimetru, in urma unor lupte grele. Stiinta a inceput primul meci cu stângul, gresind pe banda rulanta si dând posibilitatea Constantei sa câstige clar, la 11. Partida a inceput cu adevarat din setul secund, când Polishchuk, Lupu si Herleau au punctat cu regularitate. Totusi, din acea perioada Constanta a pus Stiintei o problema mare, cea a preluarii serviciului. Având o echipa de analizatori, Darko Zakoc a descoperit in Ramona Elisei un punct slab al gazdelor. Toate mingile constantencelor – inclusiv cele din mansa a doua -, au vizat-o pe Elisei. Si a fost, pâna la urma, o carte câstigatoare pentru antrenorul sârb, deoarece Ramona n-a rezistat presiunii constante.
Revenind la prima partida, putem spune ca Stiinta si-a impus ritmul si a câstigat meritat, desi cu dificultate. A fost un moment in setul al treilea in care oaspetele aproape ca au anulat o diferenta de 7 puncte, de la 23:16 la 23:22, iar Florin Grapa isi epuizase timpii de odihna si schimbarile. Dar Butnaru a servit out, iar Stiinta a profitat de gura de aer pentru a câstiga si punctul 25. La fel, in tie-break, la 14:11, Tomis a anulat trei mingi de meci, dar bacauancele au avut din nou nervii tari si au obtinut victoria. Un aport la victorie l-au avut cei 800 de spectatori, care au incurajat uneori frenetic formatia gazda.
STIINTA – TOMIS 1:3 (22, -21, -16, -15) / Doar 400 de spectatori, destul de apatici, au urmarit acest meci foarte important. Partida a inceput cu sextetul de pe Litoral la timona, insa studentele au revenit pe parcurs. De la 3:8 si 5:10, Stiinta a trecut in avantaj la 11, iar dupa aceea a avut mai tot timpul initiativa. Dar a câstigat greu primul set, Constanta anuntând inca de atunci replica puternica din urmatoarele seturi. Strategia antrenorului Zakoc s-a bazat pe „bombardarea” Ramonei Elisei; Florin Grapa a raspuns presând-o pe Majstorovic; dobânda a fost de partea sârbului, echipa sa fiind vesnic cu tema facuta când era la servici. Practic, Stiinta n-a mai avut in seturile 2, 3 si 4 ritmul ce-i convenea, n-a avut prea multe prilejuri de a combina eficient. In aceste conditii, victoria oaspetelor a venit destul de usor, fara emotii.

Declaratii dupa meci
– Florin Grapa, antrenor Stiinta Municipal Bacau: „Am facut tot ceea ce am putut pentru un rezultat favorabil. De data aceasta, nu ne-a mai iesit. Desi nu mai suntem favoriti la câstigarea titlului, mergem la Constanta sa câstigam macar unul dintre cele doua meciuri, pentru a putea disputa meciul decisiv pe teren propriu”.
– Darko Zakoc, antrenor CV 2004 Tomis Constanta: „Le-am spus fetelor sa uite infrângerea din primul meci. Capul sus!, cum se spune la români. Dar amintirea presiunii infernale din prima zi a ramas in primul set si s-a risipit complet doar incepând cu al doilea. Va fi in continuare o lupta grea, in care eu consider ca avem sanse la titlu in proportie de 50 la suta”.

– Partidele 3 si 4 ale finalei se vor disputa la Constanta, in zilele de vineri si sâmbata, 29 si 30 aprilie.
– In primele doua mecuri pentru locul 3, Dinamo Romprest Bucuresti – Unic Piatra-Neamt 3:0 (16, 17, 19) si 3:2 (-22, 21, -24, 20, 10);
– In primul meci pentru locul 5, CSU Medicina Tg. Mures – CSM Lugoj 3:0 (17, 19, 12).

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.