Meciul precede grosul etapei a XVII-a, care se va disputa sâmbătă și a fost devansat pentru a face loc în week-end, la Sala Sporturilor, handbaliștilor de la Știința Muncipal Dedeman și HBC Nantes; Tg. Mureș, la rândul său, ar putea să reprogrameze meciul de etapa viitoare cu CSM București, echipă angrenată în Challenge Cup.
Teoretic, Știința nu ar trebui să se teamă de formația mureșeană, care a slăbit un pic față de anii precedenți. Totuși, Medicina o are acum în centrul dispozitivului pe Georgiana Faleș, jucătoarea Științei, împrumutată până în vară la Tg. Mureș. Asta s-a văzut la București, când Medicina a pierdut cu doar 3:2 în fața lui Dinamo. Din păcate pentru ardelence, Georgiana n-a avut un aport decisiv săptămâna trecută, în meciul de-acasă cu Unic, pierdut surprinzător cu 3:2. E drept, Știința, la rându-i, vine după înfrângerea din derby-ul cu Tomis Constanța, în urma căreia a pierdut șefia clasamentului. Cu siguranță că gândul băcăuancelor este la următorul lor derby, cel de sâmbăta viitoare cu Dinamo, echipă pe care probabil o va întâlni și în semifinalele turneului play-off. O repetiție reușită cu Medicina și încă nouă zile de pregătire pentru Dinamo ar putea fi rețeta unei noi victorii la București, deosebit de importantă pentru moralul Științei.
Etapa XVII (sâmbătă, 9 februarie): SCMU Craiova – CSM Lugoj, CSM București – CSV 2004 Tomis Constanța, Știința Bacău – CSU Medicina Tg. Mureș, Unic Piatra-Neamț, Dinamo Romprest București, Volei Alba Blaj – U Cluj; CSM Sibiu stă.

Etapa XVIII (sâmbătă, 16 februarie): CSM Lugoj – Volei Alba Blaj, U Cluj – Unic Piatra-Neamț, Dinamo Romprest București – Știința Bacău, CSU Medicina Tg. Mureș – CSM București, CSM Sibiu – SCMU Craiova; CSV 2004 Tomis Constanța stă.
Peter KELMANN

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.