~2 min lectură 0 comentarii

Volei feminin, Liga Campionilor – Știința, în grupă cu Fenerbahce, Azeryol și Nantes

Redacția Ziarul de Bacău

Sport 300614VOLF.jpg
Sorții n-au fost răi, dar nici n-aveau cum să fie prea buni cu Știința Bacău, campioana României, la tragerea la sorți pentru grupele Champions League, efectuată la Viena. Studentele au picat în Grupa B, alături de Fenerbahce Istanbul (Turcia), Azeryol Baku (Azerbaidjan) și Nantes VB (Franța).
„Este o grupă destul de echilibrată”, ne-a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, după tragerea la sorți. „Dat fiind că anul acesta sunt doar cinci grupe, în loc de șase, am avea șanse mai mari să continuăm în Europa după această fază a grupelor. Noi ne vom strădui să ne calificăm în faza a doua a Ligii Campionilor. Ar fi extraodinar pentru noi, pentru Bacău și pentru mine, ca antrenor”.
După calculele antrenorului băcăuan, Fenerbahce Istanbul și Azeryol Baku vor fi în luptă pentru locul 1, iar Știința și Nantes își vor disputa locul 3. „Aceste anticipații le fac totuși în orb. La fel ca la noi, și în celelalte loturi vor avea loc schimbări. Nu putem ști acum cât de tare va fi o echipă în noiembrie. Dau un exemplu ipotetic: poate că echipa de pe locul 4 în Turcia își va face un lot cu care să câștige Liga. S-a mai văzut așa ceva”.
Fenerbahce Istanbul a câștigat ediția 2014 a Cupei CEV, iar în Final Four a fost prezentă și Azeryol Baku. Turcia și Azerbaidjan au în momentul de față cele mai puternice campionate de volei feminin din lume. Echipele turcești Eczacibași Istanbul, VakifBank și Galatasaray au fost printre câstigătoarele sau animatoarele Ligii Campionilor în ultimii ani, iar formațiile din Baku – Azerrail, Lokomotiv, Igtisadchi, Azeryol și Rabita -, au ajuns frecvent între cele mai bune patru formații ale tuturor cupelor europene. În trecut, Știința a avut o dublă dispută, pierdută, cu Igtisadchi Baku. Nantes VB este vicecampioana Franței. Știința a avut dispute echilibrate cu formațiile din Hexagon, fiind învinsă în trecutul mai depărtat sau mai apropiat de AS Cannes, USP Albi și SES Calais, eliminând-o, însă, pe Evreux VB.
Partidele din grupele Ligii Campionilor vor începe pe 11 noiembrie, Știința având primul meci acasă, cu Fenerbahce. Vor urma pentru studente două deplasări, la Nantes și Baku.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.