Divizia A1, semifinale play-off / Știința Bacău – CSV 2004 Tomis Constanța 3:0 (19, 20, 20) / Știința – Tomis 3:1 (-19, 23, 22, 21)
Știința și-a valorificat din plin avantajul terenului propriu și și-a luat revanșa împotriva lui Tomis pentru finalele pierdute în 2012 și 2011. Calificarea în finala campionatului înseamnă automat și participarea în ediția 2013-2014 a Ligii Campionilor Europeni.
Echipei băcăuane nu i-a fost însă ușor în meciul decisiv. Venită de la Constanța cu un meci câștigat și unul pierdut, Știința s-a impus ușor în manșa a treia, care practic n-a avut istoric. Spectatorii se așteptau la un galop de sănătate și în meciul al patrulea, însă riposta campioanelor a fost puternică. Tomis a început meciul bine, a condus permanent, iar în final și-a adjudecat primul set fără probleme. Oaspetele au avut permanent avantaj și în setul secund, dar de la 18:15 pentru ele aspectul partidei s-a schimbat radical.
Științei a început să-i intre tot, iar constănțencelor să nu le iasă nimic. Bacăul a răsturnat scorul (20:18), iar apoi tabela avea să arate 22:19. Iar aici, lovitură de teatru: antrenorii constănțeni au reclamat așezare greșită în sextetul Științei, iar arbitrii le-au dat dreptate întrucâtva, tăind 3 puncte din contul gazdelor; oaspeții au protestat vehement, cerând o penalizare de 7 puncte, dar nu s-au ales decât cu un cartonaș galben; pe tabelă, scorul era 20:20. Știința a avut nervii mai tari și a izbutit să-și păstreze avântul, egalând la seturi. Într-o ultimă zvâcnire de orgoliu, Tomis a început în trombă parțialul al treilea, având 8:3 la primul time-out tehnic. În continuare, formația gazdă au recuperat punct cu punct și a păstrat mereu 2-3 lungimi avantaj. Rezistența Constanței a fost destul de slabă în setul al patrulea, Știința având la un moment dat 7 puncte avantaj (19:12) și, chiar dacă pe final Tomis s-a luptat cu disperare, și-a adjudecat setul și semifinala.
Toate jucătoarele Științei au ieșit pe plus la evaluarea din final. De fapt, ardentul public băcăuan a fost nemulțumit la un moment dat doar de Mihaela Herlea, pe care antrenorul Florin Grapă a și înlocuit-o cu Roxana Iosef. La reintrare însă, Herlea a realizat câteva puncte extrem de prețioase. Au evoluat pentru Știința: Staelens, Sobo, Sosa, Herlea, Kamenova, Rogojinaru, Gaido (libero), iar pe parcurs au mai intrat Iosef, Breban, Miclea și Bălțatu.
Declarații după meci
– Florin Grapă, antrenor Știința: „A fost o calificare obținută greu, contra unei echipe valoroase. Cred că am avut un plus de determinare față de adversarii noștri și, poate, un pic de noroc în setul al doilea. Ne-am dorit mult această victorie, dar vă mărturisesc că pe parcurs am început deja să-mi fac griji cu prezența noastră în Liga Campionilor”.
– Constantin Alexe, antrenor secund Tomis: „Dacă Știința era penalizată cu 7 puncte în setul al doilea, cum cred că era normal, probabil că am fi câștigat apoi meciul, iar în partida a cincea, la Constanța, aveam prima șansă. Sigur, sunt nemulțumit de înfrângere, mai ales privind prin prisma a ceea ce s-a întâmplat în setul doi, dar trebuie să găsim normalitatea în această situație. În anii precedenți am învins noi, acum a câstigat Știința. Nimeni nu poate învinge la nesfârșit, mai ales în volei. Noi am avut probleme de efectiv în ultimele luni, iar asta ne-a costat. Trebuie acum să ne concentrăm pe obiectivele rămase, adică locul 3 și Cupa României. Știința și Dinamo sunt două echipe foarte bune ale României și mi-e greu să anticipez cine va deveni campioană”.
– Alexandra Sobo, jucătoare Știința: „Este o victorie la care am visat întreaga echipă, pentru care ne-am pregătit tot anul. Firește că sunt bucuroasă și dorim să câștigăm și finala. Sper să fac parte din lotul Științei și anii următori și să joc cât mai bine în Liga Campionilor”.
* În cealaltă semifinală, Dinamo Rompreșt București – CSM București 3-0 la victorii.
* Finala Dinamo – Știința va avea primele două manșe la București, pe 8 și 9 aprilie.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns