~1 min lectură 0 comentarii

Voleibalistele din Onesti au invins la Suceava

Redacția Ziarul de Bacău

In campionatul national de volei feminin pentru junioare I, echipa CSS Onesti a reusit sa invinga, in deplasare, formatia LPS Suceava, cu scorul de 3 – 1, in cel de-al doilea meci din acest sezon. Onestencele au condus, la seturi, cu 1 – 0 si 2 – 0, erau in avantaj si in setul 3, dar l-au pierdut pe fondul unor greseli consecutive, insa ele au revenit in cel de-al patrulea set, pe care l-au cistigat, obtinind, astfel, victoria. “Cu aceasta victorie, ne-am apropiat de obiectivul nostru, calificarea in semifinalele pe tara”, ne-a spus profesorul Laurentiu Popescu, antrenorul echipei din Onesti, care a apreciat ca onestencele au jucat foarte bine. Din echipa de baza, au facut parte Ioana Cadar, Ana Maria Botez, Andra Patachi (capitanul echipei), Teodora Puscasu, Ana Maria Negoita si Roxana Apreotesei, iar pe teren au mai intrat Raluca Bucur, Paula Cadar si Otilia Apreotesei. Urmeaza, la Onesti, meciul cu Pro Volei Botosani, pe 20 noiembrie. Echipa din Onesti este sustinuta financiar de la bugetul local al orasului, iar municipalitatea onesteana a pus la dispozitie si sala de joc. “Am incercat sa oferim toate conditiile, pentru ca echipa de volei sa obtina rezultate cit mai bune”, ne-a spus Mihai Sova, viceprimarul liberal al Onestiului. (George MARTIN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.