
Au făcut curățenie prin camerele celor le-ar putea fi bunici sau străbunici, le-au spălat geamurile, au strâng gunoaiele din curtea așezământului, și le-au oferit o fărâmă de bucurie tuturor. Aceasta a fost încă una dintre activitățile elevilor clasei a X-a de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, care împreună cu pr. prof. Cautiș Petrică, au derulat săptămâna trecută mai multe activități de de protejare și conservare a mediului la Centrul rezidențial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ștefan cel Mare“ Hârja, centru ce aparține Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. În același timp, tinerii au mai organizat activități de socializare și comunicare cu persoanele îngrijite în acest centru. „Am venit să dăm o mână de ajutor Căminului de bătrâni de la Hârja și asociației de aici. Am dorit să oferim culoare tinereții, într-o societate în declin, prin întrebuințarea cu rost a energiei și vivacității specifice vârstei”, a spus pr. prof. Petrică Cautiș. Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești este un partener constant al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, având în derulare mai multe proiecte comune, în mod special după anul 2010. „În luna decembrie a anului trecut, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, împreună cu Fundația „Episcop Melchisedec” – filiala Bacău, Asociația „Sfântul Voievod ștefan cel Mare” Hârja și Protoieria Onești, au încheiat un parteneriat prin intermediul căruia s-a înființat un centru de voluntariat. Tinerii liceeni sunt implicați astfel în activitățile social-filantropice și misionare ale Bisericii, atât la Hârja, cât și la alte parohii din Protoieria Onești. Centrul este coordonat de pr. prof. Petrică Cautiș, care are o bogată experiență didactică și care este implicat în multe activități de cooperare și responsabilizare a tinerilor”, a spus pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sfântul Voievod ștefan cel Mare” Hârja.
Voluntariat la Centrul rezidențial Hârja
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.