Crucea Roșie Bacău a demarat campania „Caravana Iepurașului”, ajunsă deja la cea de-a șaptea ediție. Acțiunea se va derula între 26 aprilie și 3 mai și urmărește colectarea de alimente care vor fi distribuite persoanelor defavorizate din județ.
Reprezentanții organizației îi invită, astfel, pe toți cetățenii care sunt dispuși să doneze alimente greu perisabile, dulciuri și jucării pentru „Banca de Alimente” a Crucii Roșii Bacău, prezentă de mai mulți ani în mai multe magazine partenere. „Din păcate, în Bacău există un număr mare de copii și vârstnici care, din cauza lipsurilor materiale, nu se pot bucura de aceste momente ale sfintei sărbători pascale – spune Dan Marcel Bablic, directorul Crucea Roșie Bacău. De aceea, facem apel la populația băcăuană să fie alături de noi, ca de fiecare dată, în readucerea unei clipe de bucurie în sufletele acestora”.
Anul acesta, organizația băcăuană a Crucii Roșii organizează puncte de colectă de produse alimentare, greu perisabile, pentru beneficiarii proiectului „Banca de Alimente”. Acestea se află atât la real, – hypermarket Bacău și Cora, cât și în nouă instituții de învățământ din județ (Școala „Alexandru Ioan Cuza”, Școala „Mihail Sadoveanu”, Școala „Ion Creangă”, Școala „Al. Piru-Mărgineni”, Colegiul Național „Ferdinand I”, Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Economic „Ion Ghica”, Colegiul de Artă „George Apostu”, Colegiul Catolic „Sf. Iosif”, Colegiul „Mihai Eminescu”). Astfel, 50 de voluntari vor fi angrenați pentru a-i aduce un ajutor Iepurașului. Aceștia vor pregăti pachete pentru 150 elevi și 500 persoane defavorizate (vârstnici îngrijiți la domiciliu, familii cu mulți copii) din localitățile Onești, Comănești, Moinești, Secuieni, Traian, Colonești, Izvorul Berheciului, Răchitoasa și din județul Bacău. Deja, Cora Bacău a donat 50 de pachete cu alimente pentru copii și 50 de pachete pentru vârstnici. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns