La sfârșitul lunii trecute, tineri voluntari de la Asociația OBLIO din Bacău au participat, în Italia, la o acțiune din cadrul proiectului „We are Europe” (Noi suntem Europa), finanțat de Comisia Europeană prin Programul „Tineret în Acțiune”. Astfel, tinerii băcăuani s-au alăturat altor adolescenți din Ungaria, Italia, Grecia și Turcia în interesante dezbateri pe teme legate de democrație, cetățenie europeană, drepturile. Au fost intens discutate și oportunitățile și responsabilitățile pe care le are un tânăr european la începutul carierei. „Este și meritul gazdelor italiene – a declarat Simona Rusu, președintele Asociației Obliocare -, care au organizat proiectul în Sermugnano, un orășel de lângă Roma, de a-i face pe toți să se simtă în largul lor, să lucreze împreună, să coopereze, să-și dezvolte creativitatea, creând astfel un punct de plecare pentru organizațiile care lucrează cu tineri”. Voluntarii de la OBLIO au legat prietenii cu ceilalți tineri participanți, care se vor păstra și după încheierea acestui proiect. „La început nu eram prea sigură de cunoștințele mele de limbă engleză – spune Emilia Pârtac, participantă în proiect -, dar am reușit să trec mai ușor peste această nesiguranță, realizând că și ceilalți tineri aveau aceasta problemă”. Tinerii au avut oportunitatea de a cunoaște alte țări și culturi, de a-și face cunoscută țara și experiența de voluntar și, nu în ultimul rând, de a-și forma personalitatea ca viitori cetățeni responsabili ai unei Europe unite. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns