■ Metalul Plopeni – Petrolul Moinești, astăzi, de la ora 11, în etapa a 6-a a Diviziei B la fotbal, Seria l
Petrolul Moinești are de gînd să-și păstreze onoranta poziție din clasament, lucru posibil numai în cazul unei victorii, care nu ar fi tocmai o surpriză, în condițiile în care jucătorii lui Petre Grigoraș au avut un început de sezon foarte bun. Un rezultat de egalitate nu ar supăra pe nimeni, din tabăra petrolistă, firește, pentru că Petrolul nu și-a propus clasarea pe podium, ci evitarea retrogradării. Adversara moineștenilor, Metalul, a început campionatul în genunchi, dar și-a revenit etapa trecută, cînd a dat lovitura la Cîmpina, reușind astfel prima victorie. Lucru care nu a împiedicat formația lui irgil Dridea să rămînă în subsolul clasamentului.
Grigoraș nu-l va putea utiliza pe Viorel Gheoerghe, care în meciul din Cupă, de miercuri, a văzut într-un mod stupid și cu două minute înainte de final cartonașul roșu. Mai mult, celălalt vîrf al Petrolului, Vasilachi, abia a terminat tratamentul cu antibiotice, în urma unei infecții. Totuși, Grig speră ca acesta să se afle în primul „11” la Plopeni.
Moineștenii au intrat în cantonament joi, ieri făcînd deplasarea spre Plopeni.
Formații probabile
Metalul: Matache – S. Bar, Medeleț, Poșircă, Berde, Popescu – Baciu, R. Ciobanu, Didă – Păștin, C. Ilie
Petrolul: Anton – Zavate, Călin, Chiriac, Geamăn – Jipa, Gheorghiu, Toma, Moldoveanu – Vasilachi, Rîșcu. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns