Vox populi

Cui bono?

Asta-i pohta ce-o pohtesc!, a exclamat, răspicat, președintele Traian Băsescu la reîntoarcerea din America, țara democrației autentice; chiar dacă partidele politice nu o doresc, eu voi reforma, totuși, sistemul politic românesc prin organizarea unui referendum național care să legitimizeze o nouă revizuire a Constituției, după cea din urmă cu doi ani, în sensul reorganizării Parlamentului într-o singură Cameră, introducerii votului uninominal și restrîngerii numărului parlamentarilor, ca și al alinierii responsabilităților acestui forum legislativ la condițiile politice actuale ale țării. Cîștigurile ar putea fi cît se poate de clare: simplificarea și accelerarea activității legislative, pe deoparte; pe de altă parte: disponibilizarea și dirijarea către alte trebuințe a unor importante resurse financiare, știut fiind faptul că doar un singur parlamentar „de rînd” ne costă, într-un mandat de patru ani, peste cinci miliarde de lei, suma fiind cu mult mai mare, de pînă la 10 ori, în cazul celor cu funcții. Și-apoi, dacă ne comparăm cu alte democrații parlamentare, cu Statele Unite, de exemplu, vom constata că la o populație de vreo 15 ori mai mare decît a noastră, acestea au în plus doar … 4 parlamentari! Comentariile sînt de prisos…
Este cît se poate de normal ca în chestiunile majore ale vieții unui popor acesta să fie consultat și să se țină seama de opțiunile lui, în pofida pozițiilor și atitudinilor pe care le are clasa politică. în fond, pentru cine guvernează ea, dacă nu pentru alegătorii săi? în privința aceasta, nu pot să nu fiu de acord cu președintele Băsescu, care prin discursul său reușește să stîrnească alte valuri pe oceanul și așa destul de învolburat al guvernării pedisto-peneliste în mariaj cu udemeriștii și conservatorii. Părerile sînt împărțite – pro și contra, dar gravitează în jurul bine-cunoscutei replici caragialești: să se modifice, dar să nu se schimbe nimic! Nimic nefiresc: așa-i în democrație! Pînă la urmă se va impune voința dirijorului prin interpretarea populară, adică a președintelui, care a dovedit că știe ce vrea și cum să ajungă la soluția dorită apelînd la electorat, care este suveran și categoric. Cu alte cuvinte, la referendum. Pentru că „vox populi” reprezintă „consensul omnium” – după cum spuneau romanii; adică, adeziunea unui mare număr de persoane adusă ca dovadă pentru stabilirea unui adevăr, pentru justețea unei atitudini; un acord general, invocat spre a recunoaște o părere, spre a aproba o situație. Pus alături de „vox Dei” (vocea conducătorului), „vox populi” capătă o forță decisivă. Iar președintele Băsescu s-a dovedit un maestru în a-și atrage supușii, celebrul său slogan electoral din nu prea îndepărtata campanie prezidențială – „Să trăiți bine!” – făcînd o crieră de succes prin aducerea „căpitanului” la Palatul Cotroceni.
în esență, cîrmaciul are dreptate și-i aprob, deci, aplombul cu care răspunde afrontului venit din partea celor ce-și văd amenințate sinecurile. Mai ales a celor care, guvernînd, nesocotesc valorile și normele democratice, situînd Executivul deasupra Legislativului, într-o nefirească răsturnare de planuri. Trec cu vederea și intreresele electorale ale președintelui, care prin demersul său ce vizează textul Constituției țintește spre consolidarea și perpetuarea poziției actuale cu încă un mandat. Dar o altă întrebare ține să se rostească: după mai puțin de 15 ani de la adoptarea ei, Constituția românească urmează să fie modificată pentru a doua oară, după ce social-democrații o făcuseră în precedentul mandat. în peste două secole de la adoptare, Constituția americană nu a cunoscut nici o schimbare majoră, cu excepția aplicării unor amendamente în chestiuni conjuncturale punctuale și care nu vizează esența. Și-atunci, care mai poate fi autoritatea supremă a acestui act fundamental românesc, cînd conținutul lui e transformat într-un bulgăre de plastilină pe care-l poți modela după bunul plac? După propriile interese?
Cui bono? Fiindcă „nimic nu prezintă un interes serios dacă nu se știe «cui prodest»”?

Mihai BUZNEAmocraț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!