Patru angajatori au anuntat Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Bacau intentia de disponibilizare a salariatilor, motivul principal fiind reducerea volumului de activitate din cauza sezonului rece. Astfel, dintre cei 809 angajati ai societatii Hidroconstructia SA, 362 vor fi disponibilizati in perioada 31 octombrie 2008 – 31 martie 2009. Potrivit proiectului de concediere, salariatii care, dupa expirarea termenului de sase luni de la data disponibilizarii, nu vor fi rechemati la munca, vor primi compensatii in functie de vechime. Astfel, cei cu vechime de la 1 la 10 ani vor primi echivalentul a doua salarii de baza, cei cu vechime intre 10 si 20 de ani, trei salarii, iar pentru cei cu vechime de peste 20 de ani, patru salarii, sustine conducerea ITM Bacau. Societatea Confer Grup SRL Onesti a anuntat, de asemenea, concedierea, incepind cu 3 decembrie, a 75 de angajati din totalul de 136, iar Daem Prodcom SRL Margineni, disponibilizarea a 24 dintre cei 48 de salariati, incepind cu aceasta luna. „Ca masuri de atenuare, angajatorii prevad acordarea indemnizatiei de somaj si reangajarea personalului, dupa criterii de performanta”, a declarat Dan Buftea, purtatorul de cuvint al ITM Bacau. Alti 158 de muncitori vor pleca acasa de la firma Alcor SA Moinesti. „Singura societate care a anuntat concediere colectiva din motive economice este Best Wood Nehoi SRL, filiala Beresti-Tazlau, unde vor fi disponibilizati 27 de salariati din 27”, a mai spus Buftea.
Lasă un răspuns