~2 min lectură 0 comentarii

WikiLeaks, sprijinit de populaţie prin crearea a peste 500 de copii ale site-ului

Redacția Ziarul de Bacău

Pe măsură ce presiunea guvernamentală asupra WikiLeaks şi a fondatorului său, Julian Assange, este tot mai puternică, sprijinul popular din toată lumea a devenit tot mai evident, în ultimele ore apărând peste 500 de copii ale site-ului de internet, transmite marţi EFE.

Sâmbăta trecută, la o săptămână după publicarea telegramelor diplomatice ale Statelor Unite, prin care au fost dezvăluite informaţii confidenţiale şi secrete, dar şi în contextul unei presiuni crescute din partea guvernelor şi a marilor companii, WikiLeaks a făcut un apel public prin intermediul Twitter, sub dictonul ‘imwikileaks’ (‘eu sunt wikileaks’).

Luni, la 48 de ore de la debutul campaniei, organizaţia a reuşit ca 507 site-uri să-i copieze conţinutul, ‘pentru a face imposibil ca WikiLeaks să fie vreodată retras în totalitate de pe internet’. Acesta este lucrul pe care Statele Unite şi alte ţări încearcă să îl facă în ultima săptămână.

Într-un mesaj postat pe wikileaks.ch, pagină creată de formaţiunea elveţiană Partidul Pirat pentru a găzdui WikiLeaks, după ce Amazon Web Server (AWS) a decis să elimine site-ul de pe serverele sale, se arată faptul că WikiLeaks ‘se află în aceste momente sub un atac puternic’.

WikiLeaks pune, totodată, la dispoziţie instrucţiunile necesare pentru care orice persoană care dispune de un server să îi poată clona pagina web.

Însuşi procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder, a recunoscut – în mod implicit – dificultăţile pe care Washingtonul le întâmpină pentru a reduce la tăcere WikiLeaks. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.