■ Iulian Trofin, antrenorul Pambac, spune că Willy duce o bătălie nesportivă
„Dacă nu promovăm în acest sezon, atunci sută la sută o vom face în următorul”, spune antrenorul de la Pambac, Iulian Trofin. Tehnicianul echipei de pe locul al treilea este de părere că pentru acest eșalon condițiile sînt foarte bune, însă nu este de aceeași părere atunci cînd se vorbește despre teren: „ducem lipsa unui teren propriu în Bacău”. Trofin spune că terenul de la Buhuși este foarte bun, însă este obositor ca în fiecare zi jucătorii să se deplaseze pînă acolo pentru pregătire. Dacă președintele Pambac, Ion Răducanu, nu a acuzat vreuna dintre contracandidate că practică jocuri de culise, Trofin a lovit puternic în FC Willy, spunînd că „prin prisma unor jocuri de culise FC Willy este favorita la promovare. A fost cazul cu Ferică. La asta mă refer. Să nu se înțeleagă cumva că este vorba de cumărare de meciuri.” Trofin este de părere că pentru întîmplarea de atunci, AJF este vinovată. Dintre cele trei echipe care vizează promovarea, Willy, FC Comănești și Pambac, Trofin crede, de altfel, precum unii dintre fotbaliști, că FC Comănești are cea mai bună trupă în momentul de față. „Valoric, echipa care merită să promoveze este FC Comănești”. Despre șansele echipei al cărei antrenor este, Iulian Trofin spune că sînt de 50 la sută, la ora actuală. „Pentru că dacă ar fi pe fotbal, am avea șanse mai mari”. Trofin a încheiat spunînd că „ne batem cu Willy. FC Comănești a ieșit din cursă”. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns