Finanțare PHARE pentru calificarea forței de muncă
• cererile de finanțare pot fi depuse la ADRNE pînă la 8 aprilie 2004 • suma pusă la dispoziție regiunii Nord-Est prin programul PHARE 2002 este de 3,1 milioane de euro • finanțările pot fi de minim 15.000 de euro • pot participa la licitația de proiecte solicitanți din orașele Bacău, Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești, Slănic-Moldova și Tîrgu-Ocna • doar 14 organizații și firme s-au prezentat ieri la work-shop
Locuitorii din zonele unde s-au făcut disponibilizări masive vor putea fi recalificați, calificați sau îndrumați spre noi meserii cerute de piața muncii. Sub titlul „Investiții în oameni”, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) a lansat programul Dezvoltarea resurselor umane, din cadrul „PHARE 2002 – coeziune Economică și Socială”, printr-un atelier (workshop), la care au fost invitați oameni de afaceri și reprezentanți ai unor organizații interesate, din județul Bacău. Au prezentat programul și condițiile de finanțare Sorin Grigorescu, de la ADRNE, Carmen Necșescu, de la Ministerul Integrării Europene, și Ana Giovani, reprezentantul firmei LDK, societate ce a cîștigat licitația pentru asistență pe componenta „Dezvoltarea resurselor umane”. Pentru început, Ana Giovani a prezentat liniile generale ale finanțării de la Uniunea Europeană. Pentru dezvoltarea resurselor umane sînt disponibile 16 milioane de euro, din care 14 milioane din partea Uniunii Europene și 4 milioane de euro, din partea Guvernului român. Pentru regiunea Nord-Est, au fost alocate 3,1 milioane de euro, bani destinați celor 25 de localități eligibile din cele șase județe ale regiunii. Din județul Bacău, pot participa la licitația de proiecte solicitanți din orașele Bacău, Buhuși, Comănești, Dărmănești, Moinești, Onești, Slănic Moldova și Tîrgu Ocna.
Sînt sprijinite firmele direct, dar și alți beneficiari, numiți grupuri-țintă, să se adapteze noilor condiții de pe piața muncii.
Finanțarea nerambursabilă aferentă unui proiect poate fi între 15.000 și 75.000 de euro, iar solicitanții trebuie să fie organizații publice sau non-publice, „non-profit” sau „orientată spre obținerea de profit”, care depune o cerere de finanțare, fie individual (dacă este un furnizor de servicii de dezvoltare a resurselor umane), fie în consorțiu (parteneriat) cu furnizori de servicii de dezvoltare a resurselor umane. Termenul limită de depunere a cererilor este 8 aprilie 2002, ora 16.00. Cererile trebuie depuse la sediul ADRNE. O echipă a Agenției va fi prezentă în Bacău, pe 11 martie, ca să prezinte noua schemă de finanțare.
Participanții la întîlnirea nu au putut să nu constate că foarte puține persoane interesate s-au prezentat ieri la workshop-ul organizat la Palatul administrativ. „Și eu era să nu particip, pentru că întîlnirea este programată mult prea tîrziu de la momentul lansării componentei de finanțare. Între timp, eu m-am informat deja despre toate detaliile”, ne-a declarat sub protecția anonimatului unul dintre participanți. Așa par să stea lucrurile, deoarece alte 20 de persoane interesate au luat de la biroul din Bacău al ADRNE toată documentația necesară și nu au mai venit și la întîlnirea de lucru. Menționăm că programarea acestor întîlniri este făcută nu de ADRNE, ci de firma care a cîștigat licitația de consultanță.
În alte județe ale regiunii, astfel de întîlniri de lucru au avut mai mare succes. De exemplu, la întîlnirea organizată zilele trecute la Iași s-au prezentat circa 60 de persoane. Nici la proiecte nu stă mai bine județul Bacău, care depune, de regulă de cîteva ori mai puține cereri de finanțare decît alte județe din zonă.
Componenta are două priorități
Componenta Dezvoltarea Resurselor Umane a programului va
avea două priorități principale: Prioritatea 1 – Calificarea și recalificarea forței de muncă pentru a răspunde mai bine nevoilor în evoluție de pe piața forței de muncă. A doua prioritate ține de „intensificarea măsurilor active de ocupare ca instrument sistemic pentru stimularea ocupării forței de muncă”.
Finanțarea nerambursabilă nu poate depăși 80% din totalul
costurilor eligibiIe ale proiectului pentru proiectele care se
încadrează în prioritatea 1 și 95% pentru proiectele care se
încadrează în prioritatea 2. Diferența trebuie finanțată din
resursele proprii ale solicitantului sau partenerilor, sau din alte surse decît ale Comisiei Europene.
Pentru societățile comerciale, următoarele coduri CAEN cuprind
activitățile eligibile: 8042, 7414 și 7450. „Cele trei coduri corespund activităților de „Servicii de ocupare”, „Instruiri” și „Management și consultanță”, a precizat Ana Giovani.
Solicitantul sau cel puțin unul din parteneri trebuie să aibă sediul
(sediu central, filială, sucursală sau punct de lucru) înregistrat în
regiunea în care se depune proiectul. Fiecare solicitant (sau
consorțiu) trebuie să aducă o contribuție de minimum 20% din
costurile totale ale proiectului pentru proiecte în cadrul priorității 1 și
minimum 5% pentru proiecte în cadrul priorității 2 – în numerar.
Un solicitant poate primi mai mult de o finanțare nerambursabilă în
cadrul acestei licitații deschise, dacă nu se constată o suprapunere a activităților din proiecte. În cazul în care un solicitant este o organizație care realizează profit și vizează propriul personal, se aplică regula cumulativă: finanțările nerambursabile directe din fonduri publice (PHARE plus co-finanțarea națională) date unei anumite companii vor fi alocate pînă la un plafon de 100.000 de euro. Acest plafon se aplică la suma totală a tuturor măsurilor de sprijin și activităților acoperite prin oricare program Phare, în perioada ultimilor trei ani, anteriori datei de depunere a cererii de finanțare nerambursabilă. Recomandarea de acordare a finanțarii nerambursabile se face întotdeauna sub rezerva că, în cadrul procesului de verificare ce precede semnarea contractelor, să nu apară probleme care să necesite modificări de buget. Verificările pot să conducă la cereri de clarificări și apoi la impunerea de reduceri de către autoritatea contractantă. Astfel de reduceri se vor face din totalul costurilor din finanțarea nerambursabilă și nu va afecta contribuția solicitantului. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns