în municipiul Onești, din septembrie, se pot practica din nou artele marțiale, după ce a fost înființat un club sportiv, numit sugestiv „Zamolxis”, ce are în vizor acest sport. De la 1 septembrie vor începe selecțiile pentru formarea grupelor de copii începători, avansați și a grupei de performanță. Clubul recent înființat este afiliat la Federația Română de Karate, iar pentru stagiile de pregătire și pentru concursurile care vor fi organizate în Onești va fi invitat un maestru japonez. Deși nu au avut un club al lor, din anul 1998, sportivii oneșteni care au practicat karate au participat la numeroase concursuri naționale, ei punctînd pentru cluburile din Piatra Neamț și Cernavodă, sub însemnele cărora au evoluat. Semnificativ pentru sportivii de la Clubul „Zamolxis” din Onești este faptul că ei își doresc să îmbine cu elemente specifice românești artele tradiționale specifice popoarelor asiatice. Nicu Bulilete, un reprezentant al acestui club ne-a declarat: „urmărim să înrădăcinăm vechile tradiții iar chiar numele clubului este unul original. în plus, ne bazăm pe o viziune de armonie cu natura, apelînd la tradițiile noastre”.
Clubul Sportiv „Zamolxis” vine în întîmpinarea oneștenilor și în susținerea de gimnastică medicală energizantă precum și de învățare a tehnicilor de autoapărare. (Ion MORARU)
adiții iar chiar numele clubului ( ,,Za
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.