Știrile Zilei
18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit 18:25 [Economie]Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău face un nou pas către eficiență energetică: a fost semnat contractul pentru construirea primului parc fotovoltaic cu sistem de stocare 18:00 [Top Story]Femeie căzută pe drum, cu o rană la față a fost salvată de o patrulă de jandarmi, în Târgu Ocna 13:49 [Anunțuri]Comunicat CRAB: lucrări la conducta din zona Gării 11:50 [Locuri de muncă]Thermoenergy Group SA angajează prin concurs 11:24 [Anunțuri]Anunț public 09:01 [Actualitate]Tragedie pe DN12A, la Agăș! Un motociclist de 61 de ani a murit într-un accident 07:54 [Actualitate]Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune de peste 1 milion de euro – UPDATE 07:35 [Economie]Baterie de 88 MW și 176 MWh la Buciumi. Unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România intră în linie dreaptă 07:11 [Top Story]Banii la Primărie, riscurile la clienți! Hotelul Central, deschis pentru ședințe foto contra cost, deși clădirea prezintă pericol de accidente 06:53 [Top Story]Simba Invest Bacău și-a redus afacerile cu aproape 44%. Compania a rămas însă pe profit

Zăpada și gerul și-au intrat în drepturi

Redacția Ziarul de Bacău

• stratul de zăpadă pe drumurile județului Bacău ajunge pînă la 12 centimetri • circulația se desfășoară pe toate traseele, dar cu viteză foarte mică

Iarna a pus stăpînire pe județul Bacău. Poleiul și gerul au lăsat loc zăpezii, care dă mari bătăi de cap drumarilor. Stratul de zăpadă atinge în zonele mai înalte chiar 12 centimetri. Circulația este îngreunată pe traseele Livezi – Berzunți – Buda (DJ 117), Ardeoani – Balcani – limita cu județul Neamț (156A), Moinești – Poduri – Cernu (DJ 117), Borzești – Gura Văii – Dumbrava (DJ 119), Dărmănești – barajul de la Valea Uzului – limita cu județul Harghita (DJ 123), Tîrgu Ocna – Slănic Moldova (DJ 116A), Secuieni – Izvorul Berheciului (DJ 241), Oncești – Glodișoarele (DJ 241B), Buhoci – Parincea (DJ 252). Polițiștii de la circulație spun că toate aceste trasee de drum județean prezintă grad ridicat de risc în circulația autovehiculelor, pentru că au porțiuni cu foarte multe serpentine, sînt în zone deluroase sau de munte.

La nivelul Serviciului Poliției Rutiere Bacău s-au organizat două filtre, pe DN 2, la limita de nord a județului, și pe șoseaua spre Brașov, unde șoferii sînt opriți din trafic și sînt sfătuiți de polițiști să-și echipeze corespunzător autovehiculele cu lanțuri antiderapante, nisip și lopeți. La ieșirea din Onești, de exemplu, trei tiruri au fost oprite pînă cînd șoferii vor face rost de cele necesare pentru a pleca la drum în condiții de siguranță. Cele mai mari probleme s-au înregistrat însă în localitățile urbane și în special în municipiul Bacău, unde numărul tamponărilor înregistrate într-o singură zi a depășit totalul dintr-o săptămînă fără precipitații.

Poliția și Primăria municipiului Bacău au declanșat o adevărată ofensivă împotriva proprietarilor care-și parchează mașinile pe partea carosabilă, îngreunînd astfel acțiunea utilajelor de deszăpezire. „Pe timpul zilei, polițiștii și salariații Primăriei vor acționa cu efective sporite pentru a bloca toate autovehiculele staționate neregulamentar și pentru a căror deblocare proprietarii vor trebui să achite un milion de lei, plus amenda. Autovehiculele abandonate vor fi ridicate și duse în afara orașului”, ne-a declarat inspectorul principal Dorin Roman, adjunctul șefului Biroului Poliției Rutiere Bacău. Ofițerul băcăuan a mai menționat că șoferii camioanelor care parchează aiurea încalcă nu numai legislația rutieră, ci și o hotărîre a Consiliului local Bacău potrivit căreia este interzisă parcarea camioanelor cu o greutate mai mare de cinci tone pe raza municipiului. Singurele locuri admise sînt în incinta firmelor Casbeton, SUT, Barleta, Agribac, Camera, TAS și Hidroconstrucția unde, în prețul de parcare este inclusă și paza.

Polițiștii băcăuani recomandă conducătorilor auto să evite pe cît

posibil, în această perioadă, deplasările prin municipiu, decît în

cazuri de strictă necesitate, și echiparea autovehiculelor cu tot ce

este necesar pentru acest anotimp: lanțuri antiderapante, lopățică și

un săculeț cu material antiderapant. În cazul unei călătorii mai lungi,

aceasta va fi pregătită pentru a se preveni întîmpinarea unor

neajunsuri pe parcurs. Astfel, se va stabili un itinerariu, la alegerea

traseului vor fi evitate zonele cu căderi mari de zăpadă, se va evita

conducerea pe timpul noptii, se vor stabili locurile de odihnă și se

va alege o viteză de deplsasare mult redusă. Autovehiculul va fi

pregătit cu atenție, asigurînd funcționarea cu eficiență a instalației

de încălzire și climatizare, dotarea cu anvelope cu profil

corespunzător, echiparea cu lanțuri antiderapante.

Conducătorul auto trebuie să fie odihnit, sănătos și să nu

se afle sub influența unor stări psihice care să-l preocupe și să-l

sustragă de la atenția ce trebuie s-o manifeste în timpul conducerii.

Oboseala constituie unul dintre cei mai importanti factori de risc

cînd se conduce pe timpul nopții. Prin adaptarea vitezei la condițiile

de vizibilitate, atmosferice, de drum și de trafic nu trebuie înțeles că

în toate cazurile viteza trebuie redusă, pot apărea și situații,

adevarat mai rare, cînd sporirea vitezei constituie măsura

preventivă de evitare a accidentului. Trebuie avut în vedere că nici

circulația nejustificată, cu viteză redusă, nu este recomandată,

deoarece îngreunează fluența traficului și uneori pot genera

accidente.

Nămeți de pînă la 30 de centimetri pe unele drumuri

Toate drumurile din județ continuă să fie practicabile, dar drumarii nu au exclus posibilitatea apariției, în cursul nopții, a primelor blocaje. „Dacă va continua să ningă e posibil ca, la noapte, să se blocheze unele drumuri. Au început deja să se formeze suluri de 20 – 30 de centimetri de zăpadă în zona Sărata, Faraoani, Izvoru Berheciului, Poduri, Zemeș și Buhoci – Parincea. Adică drumurile care sînt dispuse perpendicular pe direcția vîntului”, ne-a declarat, aseară, Constatin Nevschi, director adjunct la SC „Drumuri Județene”. Pentru a ține la respect nămeții, au fost scoase la treabă 18 gredere semipurtate și 12 autobasculante cu material antiderapant. Marea problemă rămîn, însă, drumurile comunale, din cele 81 de comune din județ doar 28 avînd contracte de deszăpezire încheiate cu SC „Drumuri Județene”. În aceste condiții, o bună parte dintre acestea vor rămîne „îngropate” în zăpadă pînă în primăvară. Cît privește drumurile naționale, acestea sînt, la rîndul lor, practicabile, cei responsabili de soarta lor apelînd la 13 autobasculante cu lamă și răspînditor și șase unimoburi cu lamă și răspînditor.

Cursele interjudețe circulă, dar nu se știe pînă cînd

Păstrarea drumurilor într-o stare cît de cît bună a făcut ca autobuzele SC „Transport Bistrița” să circule, ieri, pe toate traseele, dar directorul Mihai Bălăiță a recunoscut că e posibil să apară cîteva suspendări de curse. „Deocamdată circulă toate autobuzele, dar totul depinde de starea drumurilor. Ne așteptăm să avem probleme cu cursele de Satu Nou, Roșiori, Faraoani, Chetriș, Ungureni sau Horgești – Răcătău”, ne-a declarat Mihai Bălăiță. În ceea ce privește trenurile care trec prin Gara Bacău, acestea au circulat, ieri, fără întîrzieri, în timp ce Aeroportul Bacău rămîne, deocamdată, deschis. „Nu a fost anulat nici un zbor, dar toți oamenii dintr-un schimb (16 salariați, n.r.) lucrează, împreună cu cele două autofreze și cinci pluguri, la deszăpezirea pistei”, ne-a declarat Lucian Sion, directorul tehnic al Aeroportului Bacău. Salvările au circulat greu la Bacău și la Podu Turcului

Salvările au circulat greu la Bacău și la Podu Turcului

Apelurile sosite ieri pe liniile telefonice ale stației de Salvare au fost

onorate fără ca în vreun colț al județului să fie nevoie de tractoare,

buldozere cu lamă sau sănii, așa cum s-a întîmplat în alți ani în cele

mai izolate cătunuri. Zone în care mașinile Salvării au circulat mai

încet din cauza zăpezii au existat, totuși. „În zona Podu Turcului au

fost astăzi cîteva solicitări la care s-a ajuns mai tîrziu. Acolo,

zăpada de pe drumuri a făcut ca mașinile să meargă mai încet. Și

prin oraș s-a circulat greu pentru că mașinile mergeau bară la bară,

cu viteze mici. A fost destul de greu ca șoferii de pe Salvări să-și

facă loc printr-o așa aglomerație. Nu mai spun de faptul că avem

probleme cu accesul și pe străzile înguste la care mașinile sînt

parcate deoparte și de alta a șoselei. Acum, și cu zăpada asta, este

și mai greu să pătrundem pe astfel de străzi. Au fost situații în care

am fost nevoiți să parcăm mașina mai departe decît locuința

bolnavului și să mergem pe jos cu targa cîteva sute de metri”, ne-a

declarat dr. Crina Pădure, directoarea serviciului de Salvare.

(Florin CRĂCIUN, Eduard CUCU, Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.