Daniel Ștefan POCOVNICU
De curînd, un grup de sociologi și psihologi britanici de la „London Business School” a publicat rezultatele unui studiu despre interesul oamenilor pentru telecomanda televizorului. Un veritabil război de uzură, se duce, zi de zi, în familie, pentru controlul de la mică distanță al micului ecran. Se pare că bărbații dețin supremația, în ciuda feminismului epocii.
Oricum, o confirmare a realității acestei bătălii, o avem,în fiecare seară, la un post de televiziune ce oferă, drept premiu, un televizor. Fiecare cîștigător se simte dator să-și exprime bucuria eliberării de sub teroarea confruntării surde.
Ce forță ascunsă guvernează nevoia aceasta irepresibilă de control a imaginii electronice? Magia telecomenzii mi-a amintit copilăria în care nu aveam decît puține ore de televiziune alb-negru, pe un singur canal și într-un singur registru. Atunci telecomanda era de prisos, ori, cel mult, un instrument rudimentar în slujba minimului efort. Un vecin, depanator TV, își improvizase o telecomandă cu fir, pentru luxul de a deschide televizorul din pat.
Părinții mei au văzut în televiziune, așa neînsemnată cum era, un potențial pericol pentru dezvoltarea intelectuală. O vreme le-am purtat pică, apoi mi-a trecut! Dar nu am rămas nici să văd în televizor, un balaur cu ecranul vrăjit. Am păstrat doar dubla privire: îmi iau porția zilnică de cunoaștere și de înțelegere a vieții și a lumii oscilînd, sufletește și catodic, între carte și televizor, mai corect spus și mai cuprinzător, între hîrtia tipărită și ecranul electrizat. Într-atît m-am antrenat în pendularea aceasta, încît am ajuns să cred într-o nouă formă de lectură, ce ar caracteriza civilizația, dar și cultura actuală: zapping lectura, formă de citit specifică unei culturi dotate cu telecomandă. Într-un fel, o practic din adolescență, de cînd citeam în paralel două sau mai multe cărți.
Rubrica de față nu e una de inițiere, elaborată de un specialist în domeniu, ci este una de descoperire și de construcție, la care vă invit să fiți părtași, cu atît mai mult cu cît sînt convins că ați încercat și mai încercați emoțiile șocului de trecere dinspre cultura scrisă spre cea electronică. A lega punți – iată scopul meu. Nu mă simt specialist în nici unul din aceste domenii, sînt doar o eventuală călăuză, mînată de pasiunea „micului trafic de frontietră”. Pe același drum, dincolo de televizor, stă calculatorul, un fel de carte-televizor, devenită, odată cu internetul, veritabilă bibliotecă-televizor.
Așadar, WEBMOUSE nu-i decît strănepotul high-tech al legendarului șoarece de bibliotecă, urmașul ce parazitează și e parazitat de rețeaua mondială a computerelor. Înrudirea se vede în fanatismul asemănător cu care-și tocesc ochii întru ascuțimea privirilor diferite.
Dar să vedem la telecomandă, obiect magico-simbolic desacralizat prin multiplicare industrială: ea tinde să devină dreptul inalienabil al cetățeanului universal la sceptrul multiplu al libertății de a ști. Necesară, dar nu și suficientă pentu asta, ea oferă tot mai mult șansa de a schimba canalul, ca și ideea de a schimba orice, atunci cînd nu-ți mai place.
Însă telecomanda este și o revanșă înveninată a televiziunii: atunci cînd nu exista, omul era mai liber de televizor. Dacă televiziunea e un instrument prin care timpul individului este arendat sălbatic, prin seducție fără scrupule, telecomanda e perfidul instument al senzației de libertate, prin care privitorul e înglobat tot mai rău în mecanismul acesta pervers. Se știe, încă de la Freud, că plăcerea e de un singur fel : de scurtă durată! Și de aceea, a apărut el, panoul de comandă la purtător, pe care există peste zece comenzi de deschidere și numai una de închidere, cel mult două.
Atunci, cum ne mai eliberăm de patima televizorului? Există momente cînd nu ai realmente ce vedea, dar patima, speranța ascunsă în spatele butoanelor, te tot antrenează în cursa aceasta de șoareci hipnotizați. Uneori, plimbarea pe canale e ca promenada devenită, subit, căutare febrilă. Alteori, sînt două sau trei canale la fel de interesante concomitent. Exact ca în viață. Atunci zappăm, realizînd spectacole duplex personale, amestecăm concerte live cu show-uri captivante. Ca un premiu de consolare, apare rolul pozitiv al publicității, acela de suport al evadării de la un post la altul, prin efectul de răcire a temperaturii de atracție. Telecomanda vieții ne permite să avem două joburi, timp liber activ; altora, le permite mai mult: să devină, cîteva zile, altcineva decît în realitate- chiar și un milionar vrea să fie cosmonaut.
Tot ea ne-ar putea ajuta nu numai să ne îmbrobodim singuri cu mesajele sale adormitoare, ci să ne și eliberăm de la televizor, dacă am folosi-o ca pe un însemn actualizat al spiritului cronic moștenit din lumea cărților.
ZAPPING-LECTURA pe care v-o propun e, în bună măsură, reconstrucția unui nou spirit critic, specific vieții de azi, ce se desfășoară peste noi ca un manuscris hipercomplex, labirintic, în care ne învăluim citindu-l, oricum, pe sărite.
Lasă un răspuns