Daniel Ștefan POCOVNICU
Literaturii știintifico-fantastice îi datorăm întîiul principiu al roboticii superioare: în protocolul de funcționare al oricărei mașini inteligente, interdicția numărul unu era aceea de a nu face rău, în nici un chip, vreunui om. Totul a rămas la nivel de literatură și avem ocazia să constatăm încălcarea flagrantă a acestui edict primordial pentru roboți: rachetele sînt controlate și dirijate de calculator, iar „tăcerea” lor de pînă acum n-are nici o legatură cu înțelepciunea cibernetică. Tot mai multe arme inteligente dau măsura potențialului nostru „rațional”.
De fapt, problema binelui și a răului reprezintă marele salt care desparte stadiul instrumentelor așa-zis inteligente, un fel de maimuțe artificiale destul de primitive, de acela, mai mult sperat, al inteligenței virtuale autonome. Deocamdată, binele și răul rămîn pe dureroasa mănușă de fier a omului: televizoare, calculatoare, rețele, telefoane mobile, bancomate etc. servesc sau deservesc, după bunul nostru plac. Al nostru, mai mult decît al meu, al tău sau al lor… Aici trebuie creată etica electronică!
Da, am așezat pe listă chiar și simpluțul bancomat, inert și atît de valoros totodată. Privindu-l și utilizîndu-l, am ajuns la rîndurile acestea. Sînt cîteva zile pe lună, cînd aparatul e asaltat de șiruri infernale de condamnați la așteptare. Cîteva zile, da! În rest, mai mult dorm, placide, așteptînd fericirea colerică a interesului furibund de cîteva ore pe lună. Sînt, cu adevarat, necesare, ele, pentru noua fericire tehnologică postmodernă, cu care ne atrage lumea mai liberă un pic, după cum se zice?
Să analizăm problema pe ambele fețe, fiindcă asta-i chiar soluția sugerată de gîndirea cibernetică: a judeca binar, a așeza în paralel cele doua valori de adevăr și, eventual, a ne situa între cele două „coarne ale dilemei!” Avantajele plăților electronice sînt: securitatea indivizilor și a instituțiilor, economia de timp, de nervi și de birocrație, încurajarea dinamismului și a mobilității tuturor la un loc. Sună minunat. Așa de minunat, încît dezavantaje aproape că nu se mai văd în peisajul luminos. Hai să zicem că ar fi, totuși, problema fraudelor electronice, a complexificării comportamentelor criminale.
Dar mai bine să observăm cu atenție mărită ce se întîmplă în fața aparatelor instalate în urbea noastră: aproape fără excepție, oamenii nu folosesc mașinăria cu butoane obosite decît pentru a-și scoate repejor leafa din safe-ul cu ecran, foarte „fericiti”, cu siguranță, să știe că au contribuit, încă o dată prin comision, la ridicarea nivelului de salarizare a sectorului bancar. N-ar fi rău să recunoaștem aici o vorbă de mult duh a binecunoscutului Titu Maiorescu: „forme fără fond”. În celebrul studiu apărut în 1868 în Convorbiri literare, În contra direcției de astăzi în cultura română, un pasaj răsună foarte actual: „Și astfel, mărginiți într-o superficialitate fatală, cu mintea și cu inima aprinse de un foc prea ușor, tinerii români se întorceau și se întorc în patria lor cu hotarîrea de a imita și a reproduce aparențele culturii apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza îndată literatura, știinta, arta frumoasă și, mai întîi de toate, libertatea într-un stat modern”.
Cînd veni vorba despre locurile în care am putea plăti cu cartea de credit, surpriza neagră – nimeni nu se înghesuie să accepte plata electronică pentru marfa concretă pe care o are de vînzare. Nu seamănă, oare, discriminarea aceasta de tratament, cu simptomul unui mic mare joc piramidal din care iarăși se mai fac vreo cîteva averi „cinstite”, curate si uscate? Să fim bine înțeleși: cartea de credit reprezintă o mare realizare a civilizației moderne, una demnă de toată atenția noastră, de ale cărei beneficii reale ne vom bucura și noi într-o zi. Dar azi, ea ne-a fost mai mult impusă, ca un instrument de stres fără înțeles, într-o lume și așa destul de haotică. Dovada? Încercați să aflați cîte instituții și-au redus personalul ocupat cu problemele salarizării grație acestui magnific instrument! E încă o probă a faptului că civilizația permite foarte bine un tip nou de barbarie, despre care se pot afla mai multe de prin scrierile mai recente ale lui Octavian Paler. Brute agramate care mînuiesc instrumente de mare finețe tehnologică – iată blazonul evident al epocii în care ne zbatem!
Și dacă nu peste mult timp se va înființa asociația pentru drepturile muștelor, pe care le vom mîna cu maxima precauție afară din arealul nostru, avînd grijă să nu le provocăm traume psihice, în schimb, instaurarea erei informatice acceptă, cel puțin la noi, riscul victimizării unor oameni, nevinovați de izolarea în care au fost cufundați pentru cîteva decenii. Fiindcă deja, comunicarea și informatizarea e pretext de discriminare și nou handicap. În loc să-i apropie pe oameni, așa cum se tot clamează prin diverse reclame storcătoare de lacrimi, noua cursă a înarmării tehnologice informatice face victime printre cei fără bani, printre cei fără pregătire tehnică, printre cei fără gustul competiției acerbe, de nu cumva chiar printre oamenii echilibrați. Excesul caracterizează noul univers virtual, acerba luptă de supremație prin ubicuitate, prin prezență obligatorie și permanentă în arena cam abstractă. Nu cumva din spiritul acestei competiții le vine și scriitorilor teama de uitarea publicului? Nu mai știu cine pe cine folosește. Să devenim cu toții oameni – reclamă sau să pierim!
Lasă un răspuns