Ieri au început testările psihologice pentru cei 68 de candidați care și-au depus dosarele să devină ajutori de șefi de post. Pentru prima oară în ultimii zece ani, ei vor fi primii care vor fi angajați direct în poliție în mediul rural, fără să fi fost necesară în prealabil absolvirea unei școli de specialitate. Ei trebuie doar să aibă sub 35 de ani, peste 1,70 metri înălțime, diplomă de bacalaureat, să nu fi fost condamnați sau să aibă pe rol un dosar penal, să nu aibă semne particulare vizibile. Cei 68 de înscriși concurează pentru zece funcții de ajutori de șefi de post în comunele Cleja, Colonești, Glăvănești, Horgești, Luizi Călugăra, Mărgineni, Negri, Parincea, Orbeni și Secuieni. Examenul final va fi susținut la Școala de agenți de poliție Vasile Lascăr din Ploiești. (Florin CRĂCIUN)
Zece ajutori de șefi de post vor fi angajați în poliție
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.