Timp de un deceniu, militari din Baza 95 Aeriană au participat la misiuni de menținere a păcii în teatrele de operațiuni din Irak, Balcani și Afganistan.
Începând cu anul 2005, „Ziua NATO” se sărbătorește în România în prima duminică a lunii aprilie. În urmă cu zece ani, la 29 martie 2004, România devenea stat membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese ale politicii românești din 1989 până în prezent. Forțele Aeriene Române au asigurat comanda Aeroportului Internațional Kabul din Afganistan timp de patru luni în anul 2006 și un an în perioada aprilie 2011-aprilie 2012, din structura detașamentelor dislocate făcând parte și personal din Baza 95 Aeriană Bacău. De asemenea, pe parcursul celor zece ani, militari din Baza 95 Aeriană au participat la misiuni de menținere a păcii în teatrele de operațiuni din Irak, Balcani și Afganistan.
Baza 95 Aeriană a luat parte și la exerciții aeriene majore NATO, atât în țară cu partenerii americani, francezi, italieni, cât și în Marea Britanie (2005), Norvegia (2007) și Italia (2008). Ultimul exercițiu la care a participat Baza 95 Aeriană și unul dintre cele mai reprezentative pentru Forțele Aeriene Române este cel desfășurat anul trecut, în Turcia, unde un detașament având în compunere două elicoptere IAR 330 SOCAT și personal din structura proprie, împreună cu un detașament de căutare-salvare prin luptă al Statului Major al Forțelor Aeriene au executat zboruri și misiuni specifice de zi și de noapte. „Participarea Detașamentului de Elicoptere IAR 330 SOCAT la exercițiul Ișik 2013 – spune comandor Valerică Vrăjescu, comandantul Bazei 95 Aeriană Bacău – și rezultatele foarte bune au reprezentat garanția și încununarea eforturilor depuse pentru menținerea operaționalizării forțelor și mijloacelor componente. Zborurile executate în comun cu colegii din Forțele Aeriene turce au demonstrat capacitatea militarilor români de a se integra și acționa corespunzător într-un mediu internațional”. În ceea ce privește dezvoltarea capacității de apărare, Baza 95Aeriană este implicată în programul strategic “Avion Multirol al Forțelor Aeriene”, asigurând pregătirea piloților care vor zbura cu noile tipuri de aeronave.
România și-a depus oficial candidatura la NATO în 1993 și, un an mai târziu, a fost primul stat care a răspuns invitației de a participa la Parteneriatul pentru Pace (PfP), devenind astfel primul stat din Europa Centrală și de Est care a aderat la PfP. În aprilie 1999, NATO a lansat Planul de Acțiune în vederea admiterii de noi membri (MAP – Membership Action Plan). Pe baza acestuia, România și-a pregătit propriul Plan Național de pregătire pentru Aderare (PNA), care stabilea obiective, măsuri și termene de realizare în vederea aderării la Alianță.
La Summit-ul NATO de la Praga, din 21 noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, șefii de state și de guverne ai țărilor membre NATO au decis invitarea României, alături de alte șase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia, să înceapă convorbirile pentru aderare la Alianța Nord-Atlantică.
Protocoalele de aderare la NATO pentru România și pentru celelalte șase state invitate să adere au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles, la 26 martie 2003. La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului României la sediul NATO.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.