Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău au descoperit zeci de kilograme de mîncare cu termenul de valabilitate depășit, puse în galantare. La două magazine alimentare din Bacău și unul din Urechești s-au găsit 65,2 kilograme de hrană expirată. Au fost retrase din consum pastă de mici, carne tocată, salam, parizer, brînză de burduf, telemea, rasol de porc, caș, napolitane, biscuiți, snacks și smîntînă. Alte trei unități alimentare au fost amendate pentru că salariații nu aveau efectuat controlul medical periodic. Valoarea amenzilor aplicate la cele șase magazine se ridică la 9.800 de lei noi. „în timpul controlului au fost închise temporar șase unități alimentare unde s-au găsit mai multe abateri. Salariații nu aveau efectuat controlul medical periodic, marfa era depozitată în condiții mizerabile, vitrinele frigorifice funționau doar de formă, personalul nu respecta reguli elementare de igienă, spațiile nu erau curățate și dezinfectate, la fel și grupurile sanitare, nu se purta echipament de protecție”, ne-a declarat medicul Marin Buștuc, director adjunct la DSP Bacău. Două magazine alimentare din Onești au fost închise definitiv pentru că pe lîngă mîncare comercializau și alte produse pentru care nu aveau autorizație sanitară. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.