În ședința Consiliului Politic Naţional, care a avut loc luni, social-democrații au luat decizia de reorganizare administrativ-teritorială a țării, care înseamnă reducerea numărului de comune rămase cu puțini locuitori de ani buni, scrie news.ro.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat că „s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”.
Prin reorganizarea administrativ-teritorială, social-democrații consideră că se va reuși eficientizarea administrațiilor locale, iar o consecință directă va fi reducerea cheltuielilor. „Există nevoia de consolidare a unor comunităţi locale, există nevoia de a consolida serviciile publice şi serviciile statului din comunităţile respective”, a mai precizat Romașcanu, care a mai adăugat că „sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educaţie, învăţământ, sănătate (…) Nu există principiul desfiinţării, există principiul comasării, probabil şi acest lucru se va lua în discuţie”.
Localitățile care ar putea fi comasate sunt cele cu sub 3000 sau 4000 de locuitori.
Ce localități s-ar putea comasa în județul Bacău
Conform statisticilor INS privind populația după domiciliu (pentru anul 2024), în județul Bacău, din cele 93 de unități administrativ-teritoriale, sunt circa 17 UAT-uri cu mai puțin de 4000 de locuitori și 23 cu sub de 3000 de locuitori.
Localitățile cu mai puțin de 4000 locuitori sunt: Măgirești (3995); Orbeni (3780); Ungureni (3758); Coțofănești (3589); Racova (3555); Parincea (3509); Urechești (3456); Parava (3352); Șolonț (3320) Buciumi (3249); Brusturoasa (3237); Traian (3219); Tamași (3210); Palanca (3175); Lipova (3109); Plopana (3032); Motoșeni (3024).
Localităție cu mai puțin de 3000 de locuitori sunt: Glăvănești (2971); Scorțeni (2875); Negri (2648); Bogdănești (2643); Găiceana (2630); Dealu Morii (2460); Roșiori (2362); Odobești (2355); Sarata (2350); Secuieni (2339); Colonești (2304); Ardeoani (2299); Tătărăști (2291); Strugari (2276); Prăjești (2142); Berești-Bistrița (2134); Huruiești (2080); Filipeni (1960); Dămienești (1792); Vultureni (1760); Izvoru Berheciului (1590); Onecești (1532); Itești (1506).
Ceta a zis
V-au scapat cateva sub 4000.
Xxx777 a zis
Smecheria este alta. Numarul angajatilor va scadea putin. Doar taxele pentru unii vor creste. Si dupa ce satele si comunele se vor comasa, vor aparea orasele. Asta inseamna sa fii mafiot si sa tragi bani de pe fraieri.
Camelia a zis
Ia anchetati ce comuna cu populatie sub 5000 de locuitori, la ultimele doua recensaminte ale populatiei si la Directia Judeteana de Statistica Bacau, dar a aranjat la judet sa aiba tot 15 consilieri locali. Fapt clar ilegal. Comuna in care in ultimii 4-5 ani s-au luat ilegal peste 200.000 euro din bugetul local pentru a se plati taxa de salubritate pentru peste 1000-1500 locuitori anual in schimbul voturilor la alegeri pentru primarul invins in 2024. Bani care niciodata nu au fost recuperati primarul aranjand la judet controalele inspectorilor din curtea conturilor Bacau. Afirmand ca ii are la unghia neagra mica pe cei carora le-a cumparat tacerea.