Zi cu un număr record de căsătorii

Administrator

Pentru că la sfîrșitul acestei luni le expiră concediul de odihnă și încă nu au ajuns în fața ofițerului de stare civilă, tinerii băcăuani plecați la muncă în Italia au lăsat pe ultima sută de metri întemeierea unei familii. Asta înseamnă că, astăzi, nu mai puțin de 80 de cupluri își vor jura credință în mod oficial, cifra precizată fiind de departe recordul absolut pentru anul 2005. Potrivit reprezentanților de la Starea Civilă din municipiu, „în timpul anului, media căsătoriilor în week-end ajunge undeva la 18 – 20 de astfel de evenimente. Nu știm ce s-a întîmplat astăzi, pe 20 august, pentru că după cum v-am mai spus, numai într-o singură zi, ceremoniile oficiale au crescut de aproape patru ori”. în același context, faptul că „italienii” nu vor să plece din țară decît cu verigheta pe mînă este un foarte bun prilej pentru comercianții de flori, pentru cei care vînd rochii de mireasă și alte articole de nuntă, să facă în luna august afacerea vieții lor. După cum a declarat patroana uneia dintre florăriile situate în imediata vecinătate a oficiului stării civile, „mîine (astăzi, 20 august – n.n.) trebuie să mă scol la ora 4.00 dimineața, deoarece avem o cerere extraordinară de flori și aranjamente florale și ne-am propus să le rezolvăm pe toate. Din punct de vedere financiar, nu mă feresc să vă spun că în ultima săptămînă vînzările noastre au crescut de vreo trei ori și cred că acest lucru se datorează acestor copii care se spetesc cu munca peste hotare”. La magazinul „Chic Botique” de lîngă Piața Centrală, dar și la celelalte centre comerciale situate în buricul tîrgului, vînzările din ultima săptămînă reprezintă și ele de departe recordul pentru acest an. După cum a precizat unul dintre administratorii de la „Chic Botique”, „dacă în timpul anului vînzările pentru o săptămînă ating cifre de 16 – 18 milioane de lei, în luna august au fost cazuri cînd doar într-o singură zi am avut încasări cît pentru trei luni obișnuite. într-una din zilele acestei săptămîni, curba vînzărilor a crescut pînă la valoarea de 85 de milioane de lei, fapt care cu siguranță se datorează celor care muncesc afară”.
Băcăuanii care sînt plecați din țară de mai mult timp și care vor ca evenimentul lor să le dăinue în memorie multă vreme de acum în colo, îi fac fericiți și pe posesorii de camere video, specializați în imortalizarea acestor evenimente. Cîțiva dintre ei au ținut să declare că „în ultima lună noi nu am avut sîmbătă sau duminică libere. Dacă era să ne potrivim după numărul celor care ne-au solicitat, trebuia să ne cloneze cineva. Doar așa am fi putut să ne împărțim în cinci – șase locuri deodată. Pe data de 20 august am șapte asemenea evenimente și, prin urmare, a trebuit să apelez la familie, la prieteni și la cunoștințe pentru a onora cererea. Dar au fost și cazuri cînd pur și simplu am refuzat, lucru care nu se întîmplă niciodată în timpul anului”. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.