Petrecerile sau întîlnirile întîmplătoare în localurile publice, prilejuite de 1 martie, nu s-au încheiat fără incidente. Dovada o reprezintă pacienții care vor trebui să-și petreacă primele zile ale lunii mărțișorului în spital. Claudiu Iorga, de 22 de ani, se afla sîmbătă seara în barul din satul Zlătari, comuna Ungureni. Tînărul a cerut unui cunoscut o țigară, gest care i-a îndignat pe apriopiații acestuia. „Erau vreo cinci și au sărit la mine la bătaie. M-au bătut bine, după care au sărit cu cuțitul. M-am trezit abia duminică, la spital”, ne-a declarat tînărul. După primele investigații medicale, medicii au constatat că tînărul fusese înjunghiat de trei ori. Una dintre împunsăturile de cuțit, de altfel cea mai gravă, este în abdomen. Tot din cauza bătăii pe care a încasat-o în discotecă a ajuns în spital și Alin Fică, care s-a ales cu un ochi umflat. (C.B.)
Zi de mărțișor cu înjunghiați și bătuți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.