Mîine, începînd cu ora 13.00, în pavilionul administrativ de la Carom se va desfășura licitația pentru vînzarea combinatului oneștean, la care vor participa doar două firme, Bulgarian Energetics (Sofia, Bulgaria) și Energy Bio Chemicals (Viena, Austria). Prețul de pornire este cel oferit de bulgari, 49,3 milioane de lei, cu 1,8 milioane mai mare decît cel avansat de austrieci. „Reprezentanții firmei din Austria vor trebui să ofere un preț mai mare, dacă vor să cîștige licitația. în cazul în care nu se va propune un preț mai mare, atunci bulgarii vor deveni noii patroni de la Carom, fără a mai fi nevoie de vreo altă licitație”, a precizat Bogdan Mărculescu, directorul general al firmei Finconta Consulting, lichidatorul judiciar al combinatului oneștean.
La licitația de mîine, care va fi deschisă, au fost invitați și reprezentanții conducerii Carom, precum și cei ai sindicatului din societate. Nici accesul presei nu va fi interzis, dat fiind faptul că licitația nu este secretă, după cum a precizat Bogdan Mărculescu.
Pentru salariații de la Carom, dar și pentru foștii angajați, va fi o zi extrem de importantă. în primul rînd, ei vor avea posibilitatea să-și încaseze lefurile, restante de multe luni. în al doilea rînd, ei vor putea afla mai multe despre viitorul combinatului și al forței de muncă. Oneștenii speră ca noul patron al combinatului să nu concedieze forța de muncă și să nu vîndă instalațiile la fier vechi, dar nimic nu este sigur. (George MARTIN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.