ZIARIST ÎN CONCEDIU Sibiu, orașul muzeu

Perspectiva petrecerii concediului în mijlocul unui oraș cu peste 300.000 de locuitori pare a fi, cel puțin la prima vedere, o idee dintre cele mai neatrăgătoare pentru un „om al betoanelor”, fie ele cu iz bacovian. Lucrurile se schimbă însă, atunci cînd vine vorba de Sibiu. Vechi de peste 600 de ani, fostul Hermannstadt îți lasă impresia, dacă îl parcurgi la pas, unui imens muzeu. Noi am plecat din fața „Independenței”, una dintre puținele urme ale industrializării care a încercat să „spargă” orașul vechi. În curtea grupului școlar cu același nume se află însă, și azi, Turnul Pulberăriei, care, construit în secolul al XVI-lea, făcea parte din cea de-a patra incintă de fortificații a cetății medievale, în timp ce fostele grajduri de cai din timpul împărătesei Maria Tereza adăpostesc acum unul dintre corpurile liceului. Străjuit de statuia celei care a condus Imperiul Habsburgic, imobilul a servit, însă, și realizatorilor filmului „Întoarcerea Vlașinilor”, care au turnat aici cîteva secvențe.

Plecați din fața uzinei mecanice, urmăm caldarîmul de pe strada Ocnei. Din loc în loc, pe ambele laturi ale străzii, uși masive din lemn vămuiesc accesul spre curți interioare mai mari sau mai mici. Deasupra, acoperișurile cu lucarne în formă de ochi îți dau strania impresie că ești urmărit în orice moment.

De la intersecția cu strada 9 mai, drumul începe să urce ușor, înainte de Podul Minciunilor. Construit în 1859, acesta este prima construcție din fontă din România. Cît privește denumirea, legenda spune că aici veneau militarii împreună cu iubitele lor cărora le promiteau dragoste eternă. Trecem pe sub pod și „plonjăm”, în Piața Mică, în plin ev mediu. În față, Turnul Sfatului își poartă, semeț, statura de cîțiva zeci de metri înălțime. Ridicat în 1324, acesta a fost, de fapt, poarta de intrare în cea de-a II-a incintă fortificată. Prăbușit în 1585 și refăcut doi ani mai tîrziu, Turnul Sfatului a căpătat înfățișarea actuală în 1824. Demarate în urmă cu cîteva luni, lucrările de renovare a zonei ne fac să ublăm cu băgare de seamă. De altfel, în unele momente accesul pe sub Turnul Sfatului este interzis. Avem, însă, noroc și trecem. Acum, în fața noastră se deschide, în toată splendoarea ei, Piața Mare. Flancată în dreapa de Biserica Catolică și de Muzeul Brukenthal, pentru a da numai două exemple, aceasta reprezintă, practic, kilometrul zero al Sibiului. Alegem să vizităm Muzeul Brukenthal. Bazat pe colecțiile baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei, acesta este primul muzeu deschis în România și, de altfel, unul dintre cele mai mari. Picioarele noastre pot să depună mărturie oricînd, dar efortul merită cu prisosință.

Ne continuăm periplu prin centrul orașului, acolo unde încep să apară primele semne ale modernității. Adică, o sumedenie de sedii de bănci, amenajate, însă, în aceleași clădiri cu vîrste seculare. Sînt, însă, și excepții, diriguitorii Băncii Comerciale, de exemplu, alegînd să-și stabilească „cartierul general” într-un ultramodern sediu construit din beton și sticlă. După ce admirăm statuetele ce flanchează intrarea în sediul HVB Bank, statuete care au fost „dezgropate” din zidul clădirii în momentul amenjării sediului cu pricina, facem stînga pentru a intra pe actuala stradă a Cetății. Mergem, de fapt, pe fostul drum de strajă aflat pe buza zidului de apărare al Sibiului medieval. „Străjeri” destoinici au rămas Turnurile Dulgherilor, Olarilor și Archebuzierilor, trei dintre turnurile de apărare aflate, pe vremuri, în grija breslelor, care, în secolul al XV-lea, erau în număr de 19 și cuprindeau 25 de branșe.

Simfonia străzilor

Amintirea breslelor de altădată se face simțită mai peste tot. Edilii orașului de la poalele Cibinului nu au dorit să se lase mai prejos și au botezat aproape 40 de străzi și stradele cu nume de meserii. Așa se face că în Sibiu există străzile Argintarilor, Artileriștilor, Aurarilor, Bărbierilor, Croitorilor, Dogarilor, Dulgherilor, Geniștilor, Grădinarilor, Olarilor, Pînzarilor, Plugarilor, Potcovarilor, Pilarilor, Pietrarilor, Țesătorilor, Țiglarilor sau Zugravilor. Exemplele pot, însă, continua. În aceeași notă, alte patru căi de acces se numesc Tîrgul Cailor, Tîrgul Fînului, Tîrgul Peștelui sau, mai simplu, strada Tîrgului. Printre preferințele sibienilor responsabili cu fixarea denumirilor străzilor din oraș se numără și florile. Așa se face că peste 30 de străzi poartă nume precum Bujorului, Cameliei, Crăițelor, Crinilor, Crizantemelor, Daliei, Florilor, Garoafei, Ghiocelului, Gladiolelor, Iasomiei, Lalelelor, Lăcrămioarei, Liliacului, Margaretelor, Maghiranului, Narciselor, Petuniei, Rozmarinului, Trandafirilor sau Viorelelor. Interesant este faptul că, în majoritatea lor covîrșitoare, străzile a căror nume face parte dintr-un anumit domeniu se află în același cartier. (Eduard CUCU)