Dana Munteanu, corespondentul PRO TV în Bacău, a avut preocupări mai aparte în scurta vacanță pe care a petrecut-o la mare. Ea a lăsat la o parte microfonul și pixul, fiind nevoită să învețe să mînuiască un zmeu. Nu pentru ea, ci pentru fiica sa, Clara, care a însoțit-o în concediu. Copilul i-a cerut mamei să-i cumpere năbădăioasa jucărie încă din prima zi cînd au ajuns la mare, stimulată de numărul mare de zmee cu care se jucau cei de vîrsta ei. Au urmat însă două zile de negocieri, pînă cînd Dana a văzut că cei care înălțau zmeele nu erau numai copii, ci și adulții. Așa că, într-o seară, a ieșit pe faleză, și-a luat inima în dinți și a cumpărat un zmeu. „Care era împachetat bineînțeles și trebuia asamblat. Am căutat să îmi amintesc cum procedam eu în copilărie și cred că m-am descurcat acceptabil. Mai greu a fost cu înălțatul lui, pentru că nu prea era vînt. La început am fost mai stîngace, dar pînă la urmă am reușit să-l înalț și să-i arat și fiicei mele cum trebuie să-l stăpînească”, ne-a declarat Dana Munteanu la întoarcere.
Fiica ei a reușit să învețe tainele înălțării unui zmeu cam după două zile, timp în care mama și-a perfecționat tehnica. „Pot să mă mîndresc acum de modul în care știu să stăpînesc un zmeu, spre deosebire de alți colegi de-ai mei care au fost și ei însoțiți de copii și care nici măcar nu au reușit să țină un zmeu în aer, după ce s-au chinuit alții să-l înalțe”, a ironizat-o Dana pe o colegă de-a noastră din redacție, care s-a aflat în aceeași perioadă cu ea la mare. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns