• Danei Munteanu, de la PRO TV, i-a lipsit o secundă pentru a ajunge în finală, unde, pînă la urmă, au fost doar ziariști
La prima a ediție a Cupei Presei la karting, organizată de clubul Selena Motor Sport, unul dintre punctele de atracție a fost participarea a numeroase doamne și domnișoare, atrase atît de posibilitatea de a stăpîni căluții putere ai karturilor, cît și de competiția directă cu colegii lor bărbați.
La Cupa Presei la Karting nu au existat probe separate pentru bărbați și femei. Așa se face că, după cele patru serii de calificări, la care au participat peste 40 de „piloți”, unul mai bun ca celălalt, nici una dintre grațioasele noastre colege nu a reușit să se califice în finală, unde toți cei zece concurenți au fost bărbați. Doar la o secundă de finală a fost Dana Munteanu, de la Pro TV, care, trebuie să recunoaștem, a „alergat” mai bine decît mulți dintre băieți. Cele mai relaxate concurente au fost Mirela Romaneț (Ziarul de Bacău) și Anca Sereș (Radio Alfa), care conduceau de parcă la fiecare curbă le-ar fi așteptat radarul. Oricum, mulți dintre spectatori și organizatori păreau convinși de faptul că cele două „vitezomane” se deplasează mai repede pe jos decît pe patru roți.
„VIteza” karturilor conduse de ziariste chiar l-a determinat la Tudorel Ion, președintele Selena Motor Sport, să se gîndească serios la organizarea unei finale separate pentru fete. În urma unei curse cu multe răsturnări de situație, Dana Munteanu a terminat pe locul întîi, urmată la o secundă de Silvia Nicula (Prima TV). Podiumul a fost completat de Dana Maxim (Prima TV). Foarte bine au evoluat și Laura Bibire, Raluca Lungu și Mihaela Pancu (reprezentantele trustului Deșteptarea). O evoluție aplaudată a avut Lili Adochiței (ALFA TV), care a condus bine multe tururi, însă a greșit în ultimul și a terminat în pluton. Deși a făcut mari eforturi, conducînd elegant și sigur, colega noastră Mirela Romaneț nu a reușit să se claseze pe ultimul loc, performanță realizată de Oana Albu (Vox T), singura concurentă care a spart „bariera” protectoare, oprindu-se la un metru de gardul circuitului. Oricum, bucuria fetelor a fost la fel de mare ca cea a băieților, nici ei prea aproape de ceea ce se aștepta lumea, indiferent de rezultatele obținute. (Codrin POP)
Lasă un răspuns