În cadrul manifestării culturale „Zilele cărții – Cărțile zilei”, astăzi, 28 februarie, ora 12.00, la Școala „Ion Creangă” din Bacău are loc lansarea revistei „Flori de gheață”, editată de Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov”, și o întîlnire cu scriitorii Octavian Voicu, Val Mănescu și Victor Munteanu.
La orele 14.00, la Librăria „Vasile Alecsandri” va avea loc lansarea cărților „Interferențe” și „Cu gleznele întoarse” de Violeta Preda. Prezintă: Petre Isachi, Eugen Budău, Ioan Tudor Iovian, Calistrat Costin, Mariana Marin, Val Mănescu.
La orele 16.00, la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”, în sala bibliotecii, vor avea loc două colocvii: „Autori uitați – autori regăsiți”, prezentat de Octavian Voicu și „Destinul valorii literare în economia de piață”, prezentat de Eugen Budău. Moderator: Val Mănescu. (C.Gh.)
Lasă un răspuns