Indiscutabil, compozitorul Liviu Danceanu este figura cea mai proeminenta a muzicii contemporane romanesti, omul care dupa George Enescu, Mihail Jora si Stefan Niculescu a dat noi dimensiuni creatiei autohtone, inscriind-o in circuitul valorilor universale. Pe linga creatia componistica, a elaborat o serie impresionanta de studii muzicologice si eseuri referentiale pentru cultura muzicala romaneasca si nu numai. Cu ansamblul instrumental „Archaeus” (fondat de el) a dus faima artei muzicale romanesti pe meridianele lumii, fiind promotorul ei cel mai avizat si interpretul dirijoral al curentelor muzicii contemporane care se manifesta pe planeta Pamint. Concertele „Archaeus” au ajuns la un asemenea grad de perfectiune, incit nici macar un sfert de semiton, un element, o celula sonora nu au voie sa nu fie exacte ca Bing-Benul londonez sau sa nu fie expresive la maximul de posibilitati. „Archaeus” a adunat, sub bagheta lui L. Danceanu, artisti cu adevarat talentati, capabili sa restituie la inalt nivel calitativ opusurile cele mai insolite, mai neasteptate in diversitatea lor, mai contradictorii si mai incitante din punct de vedere estetic: Anca Vartolomei – violoncel, Dan Gliga – oboi, Ion Nedelcu – clarinet; Serban Novac – fagot, Rodica Danceanu – pian, Marius Lacraru – vioara si Alexandru Matei – percutie. In concertele de la Bacau, sub bagheta compozitorului, „Archaeus” ne-a facut sa intelegem ca muzica este, prin insasi natura ei, o arta temporala, ca sonoritatile se schimba de la o secunda la alta, ca o modulatie, un glissando, o noua pulsatie, un incident timbral sau spectral o modifica intotdeauna. In curgerea muzicala, memoria omeneasca va retine, totusi, clipa de farmec si fascinatia careia i s-a supus. „Archaeus” reuseste, intotdeauna, sa obtina o deplina putere de sugestie poetica, o mare capacitate de transfigurare. In interpretarea lucrarilor „Sylogisme et doute” de Horia Surianu, „Elegia” de Costin Marina, „Studiu pentru columna infinita” de Corneliu Dan Georgescu si „Memorialis” de L. Danceanu am receptat numerose propuneri stilistice si viziuni personale asupra muzicii, desprinzindu-se ideea ca nici o opera chemata sa devina clasica nu poate avea un aspect asemanator operelor clasice care au precedat-o. Asta intrucit tiparele formale binecunoscute se uzeaza. Sint constringatoare, trebuie abandonate, oricit ar fi de ispititoare. Astfel, sunetele muzicii contemporane poseda o putere de a crea iluzii mult superioara mediocrei realitati.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns