Pe 8 mai, în avanpremieră la Ziua Europei, Irina Pachițanu, lingvist la Bruxelles în cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene, a fost invitată la Colegiul Național „Ferdinand I”, la inițiativa profesoarei Nicoleta Nistor, pentru a le împărtăși elevilor din experiența sa, în cadrul programului „Back to School”.
Acesta oferă funcționarilor din cadrul instituțiilor europene posibilitatea de a deveni „ambasadori ai UE” o dată pe an, întorcându-se în școlile pe care le-au absolvit pentru a le vorbi elevilor de astăzi despre parcursul lor profesional și despre alte teme de interes european. Elevii au avut ocazia să afle mai multe detalii despre funcționarea instituțiilor europene, despre metodele de lucru folosite la nivel european sau să descopere noi programe educaționale, culturale, sociale și de cercetare care le sunt adresate.
Trei absolvente ale Colegiului Național „Ferdinand I” Bacău lucrează în prezent la Bruxelles în cadrul Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene – Serviciul lingvistic – Unitatea de limbă română: Cristina Mitocariu, Mihaela Poraicu și Irina Pachițanu. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns