~2 min lectură 0 comentarii

Ziua Imnului Naţional al României, sărbătorită şi în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Even.imn1

Băcăuanii care au înfruntat dogoarea soarelui de sfârşit de iulie şi au poposit în Piaţa Tricolorului au avut parte de un spectacol oferit de Garnizoana Bacău şi de Primăria Municipiului Bacău, cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României. Gărzii de onoare, formate din militari din Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe Judeţean „Maior Constantin Ene”, li s-au alăturat reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene, veteranii de război şi trecători, în acţiunea de sărbătorire a cântecului care a însoţit istoria României în momentele sale de cumpănă.

Even.imn6

„Deşteaptă-te, române!”, compus în 1848 de Anton Pann pe versurile poetului şi publicistului Andrei Mureşanu, a fost ieri în glasurile participanţilor la manifestarea din centrul Bacăului. Evenimentul a debutat cu rugăciunile preoţilor militari din compunerea garnizoanei.

Even.imn3 Even.imn2

După alocuţiunile rostite la tribună de organizatori şi invitaţi, a urmat un scurt program artistic susţinut de actorul Dumitru Rusu de la Teatrul Municipal Bacovia şi ansamblurile folclorice „Muguraşul” din Săuceşti şi „Plaiuri Băcăuane” din cadrul Cercului Militar Bacău.

Even.imn4

La final, participanţii au intonat Imnul Naţional al României, fiind coordonaţi de la microfon de către prof. Rareş Drăghici, de la catedra de muzică a Colegiului Naţional Catolic „Sfântul Iosif” şi de muzica militară a garnizoanei dirijată de plutonier-adjutant Romică Hasan. „Respectând istoria şi mesajul Imnului Naţional – a spus, în discursul său, comandorul Valerică Vrăjescu, comandantul Garnizoanei Bacău – îi asigurăm viitorul şi nemurirea”.

Even.imn5 Even.imn7

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.