Peste 500 de copii si tineri au luat ieri, cu asalt, piateta din fata Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” Bacau, pentru a sarbatori Ziua Mondiala a Pamintului. De la copii de gradinita, elevi de scoala generala si liceeni organizati, pina la simpli trecatori, cu totii au dat dovada de real interes si incintare pentru a petrece citeva ore altfel de cit in mod obisnuit, prin cintec, dans, expozitii de fotografie, desene, pictura sau obiecte confectionate din materiale reciclabile precum si numai prin simpla admirare a acestora. La scena deschisa, rind pe rind, copiii de la gradinitele si scolile din Bacau au oferit admirabile momente de dans, muzica si poezie pe care, cu entuziasmul specific virstei, le-au pregatit pentru Ziua Mondiala a Pamintului. Expozitiile „eco” organizate de fiecate unitate de invatamint participanta la actiune, de asemenea, au incintat ochii trecatorilor care au avut curiozitatea si ragazul ca, macar pentru citeva minute, sa se opreasca in fata lor. Actiunea a fost organizata de Asociatia „Da mai departe”, in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si agenti economici privati, sponsori ai evenimentului. (Madalina ROTARU)
Ziua Mondiala a Pamintului, serbata cu fast, in centrul Bacaului
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.