„Ziua porților deschise”. Acesta este genericul sub care se vor desfășura manifestările organizate azi de membrii Clubului Bacău al Asociației Pro Democrația (APD) cu ocazia împlinirii a 15 ani de activitate a APD. Astfel, toți cei care vor dori să îi vadă la lucru pe membrii Clubului APD Bacău vor avea posibilitatea să viziteze sediul asociației de pe strada Mihai Eminescu nr. 10, camera 7, între orele 10.00 – 12.00 și 17.00 – 19.00. Constantin Topală, coordonator regional în cadrul Clubului APD Bacău, spune că la eveniment sînt așteptați să participe toți cei interesați de activitatea asociației, foști și actuali membri și voluntari, colboratori și simpatizanți ai organizației. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.