Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și-a deschis larg porțile pentru liceenii interesați de viitorul lor academic.
Peste 500 de elevi din clasele terminale ale liceelor băcăuane au vizitat universitatea, în cadrul celei de-a VII-a ediții a proiectului „Ziua Porților Deschise”, desfășurat anual, în care sunt promovate programele educaționale ale instituției de învățământ superior. Elevii au cunoscut campusurile, amfiteatrele, sălile de laborator, baza sportivă, căminele, cantina, postul de radio studențesc al UNSR Bacău și au dialogat cu studenții și cadrele didactice universitare pentru a se orienta în alegerea celui mai potrivit domeniu de studiu.
Evenimentul organizat marți, 8 aprilie, deschide seria acțiunilor pe care universitatea le dedică în această lună elevilor și profesorilor din liceele din județul Bacău. „Acțiunea se încadrează într-un proiect mai amplu – a declarat lector univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, prorector cu etica și imaginea universității – aprilie fiind declarată «Luna porților deschise», la Universitatea «Vasile Alecsandri», când grupuri de elevi și profesori, atât din Bacău, cât și din celelalte județe apropiate vor vizita universitatea și vor avea ocazia să cunoască mediul academic”. De asemenea – potrivit prorectorului Cristina Cîrtiță-Buzoianu – 20 de elevi de la nivel național, vor asista între 12 și 14 aprilie la cursuri și laboratoare, în cadrul programului „Fii student pentru un weekend”, organizat de Uniunea Națională a Studenților din România, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor. Până în acest moment, s-au înscris 16 elevi.
„Scopul acestui proiect îl reprezintă integrarea elevilor din an terminal în mediul academic din centrele universitare – a precizat lector univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu -, tinerii având ocazia de a experimenta viața de student și de a participa activ la viața din campus, prin activități educative, culturale și sociale. Asociația «Liga Studențească» a Universității «Vasile Alecsandri» din Bacău va coordona elevii dornici să interacționeze cu viața de student.”
Lasă un răspuns