Ziua Porților Deschise la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Andra Juverdeanu

La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în data de 17 aprilie 2024, începând cu ora 10:00, în Aula din corpul „D”, va avea loc evenimentul „Ziua Porţilor Deschise”, ediția a XVII-a. 

Elevii invitați, împreună cu profesorii de la liceele din Bacău, vor avea posibilitatea de a interacţiona cu studenţii şi cadrele didactice universitare, să cunoască cele două campusuri, amfiteatrele, sălile de laborator şi seminar, baza sportivă, căminele şi restaurantul, postul de radio studenţesc UNSR Bacău, precum şi postul TV al Universității. 

De asemenea, cu acest prilej participanții vor primi informații utile referitoare la oferta educațională a Universității, prin reprezentanții celor 5 facultăți în scopul unei mai bune orientări școlare și profesionale. Liga studențească va prezenta activitățile pe care organizația le implementează prin intermediul studenților voluntari. 

 Acţiunea se încadrează într-un proiect mai amplu, luna aprilie fiind declarată Luna Porţilor Deschise la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, când grupuri de elevi şi profesori, atât din Bacău, cât şi din celelalte judeţe apropiate, vor avea ocazia să viziteze Universitatea şi să cunoască mediul academic băcăuan.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.