Zootehnia băcăuană începe să-și tragă sufletul

• efectivele de animale au crescut față de 2001, dar sînt încă departe de cele din 1990

În anul 2002, zootehnia băcăuană a început să dea primele semne de revigorare, după 11 ani în care a fost marcată de tot felul de dezastre. Statisticile întocmite recent arată că declinul efectivelor a fost stopat și se înregistrează chiar o ușoară creștere, dar sînt încă departe de ceea ce era în 1990. Astfel, numărul actual de bovine este cam trei sferturi din ceea ce exista în primul an de după Revoluție. Cel al porcinelor este doar 69% din cel existent în anul de referință. Ovinele au cea mai proastă situație. Deși în acest an numărul celor înregistrate în județ este cu 25% mai mari ca anul trecut, ating abia 58% din ce exista în 1990. După cum se poate observa, efectivele de animale sînt încă departe de ceea ce a fost și nu este simplu să fie refăcute.

Lipsa banilor afectează încă exploatațiile zootehnice

Ușorul reviriment din zootehnie se datorează faptului că au mai apărut ceva susțineri pentru producători. Carnea în viu este subvenționată cu 3-4.000 de lei/kg. Se mai subvenționează laptele de consum, creșterea vițeilor, a junicilor și a scrofițelor aflate la prima fătare. În plus, acolo unde sînt adăposturi de animale care au fost dezafectate, acestea au fost date în folosință gratuită celor interesați. La nivel de județ sînt 78 de astfel de clădiri, iar 18 dintre acestea au fost deja atribuite. Aceste înlesniri sînt mai mult decît binevenite, dar nu sînt încă suficiente.

Principalul necaz al crescătorilor de animale este lipsa banilor lichizi. „Chiar dacă statul oferă subvenții la lapte și carne, ele nu acoperă cheltuielile, iar accesul la alte resurse financiare este limitat”, ne-a declarat Ghiță Burlui, directorul adjunct al Direcției județene pentru Agricultură și Industrie Alimentară, de formație inginer zootehnist. În plus, banii cheltuiți în acest sector nu se recuperează imediat, motiv pentru care asigurarea lichidităților este aproape mereu o problemă. Creditele bancare au rămas mai mult un deziderat, deoarece dobînzile percepute sînt încă prea mari pentru crescătorii de animale, iar garanțiile pentru ele dau mari bătăi de cap, mai ales micilor producători. Partea proastă este că sectorul de producție nu poate beneficia nici de fonduri UE. Programul SAPARD nu include fermele zootehnice, banii fiind direcționați în principal spre procesarea și ambalarea produselor alimenatare la standarde europene.

O altă problemă majoră pentru crescătorii de anvergură este lipsa subvențiilor pentru echipamentele din zootehnie. Acestea sînt mereu uitate atunci cînd se întocmesc listele de utilaje a căror achiziție trebuie susținute financiar în agricultură. Iar o fermă de vaci de lapte nu poate funcționa optim, dacă lipsesc aparatele electrice de muls, de exemplu.

Și taxa pe valoarea adăugată (TVA), de 19%, percepută la produsele animale este considerată o piedică. „În alte țări ale Europei taxa pe valoare adăugată este mai mică la produsele alimentare, iar materia primă este taxată tot la fel, deci nu am fi noi o excepție”, a adăugat directorul Burlui.

Randamentul pe animal se menține scăzut

Cum oamenii nu au bani să-și cumpere nutrețuri combinate, hrana animalelor stă mai mult în produsele agricole proprii. Țăranii se mulțumesc să-și hrănească vitele sau porcii cu porumb, cu grîu și cu ceea ce mai are prin gospodărie. Aparent se face o economie, dar, în realitate, randamentul pe animal scade atît de mult încît, per total, se cheltuie mai mult pentru a se obține un kilogram de carne sau un litru de lapte. „Cînd un porc ajunge la greutatea optimă în gospodăria țăranului într-un an de zile în loc de trei luni, ca în fermele zootehnice, este clar că nu se face nici o economie, ci se consumă mult mai mult” , este de părere adjunctul Direcției Agricole. Iar calculele arată că așa este. La un porc hrănit în principal cu grăunțe de porumb, un kilogram de carne în viu se obține cu porumb de circa 40.000-50.000 de lei, în timp ce, dacă ar fi hrănit cu furaje concentrate, s-ar cheltui cam de două ori mai puțin. În plus, furajele – mai ales cele combinate – conțin mult mai multe din elementele necesare creșterii animalului, ceea ce accelerează luarea în greutate. Dacă ne referim la lapte, este o diferență între a obține 15 litri de lapte – sau mai mult – de la o singură vacă furajată, față de 5-6 litri (și chiar mai puțin), cît se obțin la o vită dintr-o gospodărie țărănească obișnuită. Dar țăranii fie că nu au bani să cumpere furaje combinate, fie nu au cu ce să le transporte. Un element deloc neglijabil îl constituie mentalitățile locuitorilor satelor. Mulți așa au fost învățați să-și crească animalele și nu vor să schimbe nimic.

Măsurile de susținerea financiară sînt imperios necesare

Pentru a se ajunge la parametri cît de cît normali în zootehnia județului, trebuie ceva mai multă susținere și asta nu pe plan local. În opinia directorului Ghiță Burlui, mai sînt încă necesare măsuri de sprijinire a producătorilor din domeniu. Facilitarea obținerii creditelor, condițiile de returnare și dobînzile rezonabile , subvenționarea echipamentelor necesare, accesul la finanțările Uniunii Europene, reducerea TVA de la 19% la 11% sînt doar cîteva din măsurile necesare pentru redresarea completă a zootehniei județului Bacău. Mai trebuie însă intervenit și la importurile alimentare prin zonele defavorizate, sistem acuzat pe bună dreptate de producătorii autohtoni. Regimul de scutire de taxe a acestor produse a condus la practicarea unor prețuri de dumping, care sugrumă crescătorii locali, fie ei industriali sau la scară mică. (Gabriela PASCU)