~2 min lectură 2 comentarii

Zvonuri despre furturi din Spitalul Municipal Bacău. Viceprimarul Vasile Tescaru: „Tot ce lipsește vor plăti!”

Redacția Ziarul de Bacău

Ghinioanele teribile care au stat în ultimii ani în calea finalizării Spitalului Municipal continuă în această perioadă. Deși sunt bani pentru continuarea lucrărilor, aflate într-un stadiu avansat, firma constructoare a dat faliment și trebuie găsită alta. De asemenea, în Bacău circulă tot mai multe zvonuri alarmiste despre furturi și degradări accentuate care se petrec în șantierul spitalului.


Două surse diferite, care au dorit să rămână în anonimat, au declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că se fură din imobilul Spitalului Municipal. Sursele nu au precizat dacă se fură materiale de construcție, instalații, ori elemente din mobilierul și aparatura deja montate. Pe de altă parte, în unele încăperi s-ar fi constatat degradări cauzate de infiltrații.

Sesizările nu pot fi verificate decât de constructor și beneficiar, Primăria Bacău, deoarece accesul pe șantier este restricționat.

Vasile Tescaru Viceprimarul municipiului Bacău Vasile Tescaru dezminte însă zvonurile: „E prima oară, când aud asta! De furat este exclus, pentru că este pază. Dacă într-adevăr se întâmplă, au de plătit enorm. Firma de pază este plătită de constructor, pentru că deocamdată nu am preluat spitalul. Nici despre infiltrații nu am auzit nimic. Noi am comandat o expertiză ca să facem caiet de sarcini pentru licitație și ca să știm în ce stadiu se află real spitalul. Nu putem face o recepție pe ochi frumoși. Dacă vom găsi diferențe, le vom imputa liderului de consorțiu și îi vom lua bani din garanție, că acoperă suficient. Dacă, prin absurd, s-a furat, tot ce lipsește vor plăti!”

Viceprimarul Vasile Tescaru a promis verificarea reclamațiilor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. u
    uncas
    9 februarie 2015, 15:28
    0

    A termina un spital modern si echipat la nivel european este o prioritate indiferent de politicieni! Sa merga cineva la primiri urgente sa vada cat de bolnava este populatia in Bacau si in ce numar . Tergiversarea finalizarii lucrarilor este un atentat asupra sanatatii populatiei !

  2. V
    VIOREL
    10 februarie 2015, 06:31
    0

    Daca o mai tine asa s ar putea ca in cateva lui sa nu mai ramana decat locul unde s a facut spitalul

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.