1001 impresii din lumea arabă

Vaca

Doru CIUCESCU

Cursul de Metalurgie curgea lent, în ritm de dictare. Studenții Școlii Normale Superioare de învățămînt Politehnic din Oran, în număr de cîteva duzine, aruncau spre mine priviri în care licărea un interes mai mare sau mai mic. âmprăștiați aproape statistic uniform în sala cu 100 de locuri, ei aveau în față cîte o coală de hîrtie, pe care pixurile lăsau urme subțiri, reprezentînd litere, semne de punctuație sau linii, cînd nu erau…prinse între dinți, puse după ureche, utilizate pe post de bigudiu, țintuite între degete sau, pur și simplu, așezate pe mese.
Era o după-amiază de mai, cînd soarele pîrjolea aproape în egală măsură atît fîșia litorală a Algeriei, cît și deșertul Sahara, situat mai la sud, între care se găsește doar lanțul munților Atlas. Perdelele din pînză subțire de culoare albastră reușeau mai mult să coloreze radiația solară, decît să-i reducă intensitatea. Prin ferestrele deschise pătrundea un aer încins, uscat, care dădea totuși o senzație de răcoare deoarece accelera procesul de evaporare a transpirației. Treceam printre discipolii mei pentru a impulsiona luarea notițelor de curs. Pășeam cu grijă ca să nu calc peste picioarele întinse, care ieșeau de sub mesele unora dintre ei. Ușoara mișcare a degetelor în sandale îmi indica faptul că posesorii acelor articole de încălțăminte erau relaxați, lipsiți de complexe.
– Monsieur (domnule), vreți să scrieți pe tablă ultima frază?, am auzit o voce, care a primit aprobarea întregii asistențe prin limbaj non-verbal.
– Bien sűr (bineînțeles)! am reacționat eu, mulțumit că reușisem să mențin trează atenția auditoriului. Eram obișnuit cu astfel de intervenții deoarece studenții mei nu cunoșteau foarte bine limba franceză. Procesul de arabizare început la 2 iulie 1962, cînd a fost declarată independența Algeriei, începuse să-și facă efectul; limba franceză nu a mai fost studiată în ciclul primar, ca pe o limbă maternă, ci mai tîrziu, ca pe o limbă străină. în timp ce mă îndreptam spre tablă, s-a auzit chemarea la rugăciune transmisă prin difuzoarele moscheilor din Oran. Abia scrisesem prima literă, cînd o voce m-a întrerupt:
– Monsieur, noi dorim să plecăm acum la sala de rugăciune.
– Nu este nici o problemă, puteți pleca imediat.
Știam că există un spațiu amenajat special acestei activități în incinta Școlii Normale Superioare de învățămînt Politehnic din Oran, care a fost construită în anul 1970 cu fonduri UNESCO. De asemenea, fusesem prevenit de colegii mei bulgari, francezi, polonezi și ruși, încă din prima zi cînd am intrat în această instituție universitară, că unui profesor „redegist”, care a refuzat studenților să iasă în timpul orelor ca să se roage, i-a fost reziliat contractul datorită…grevei discipolilor lui. Am observat că un grup de aproximativ 10 studenți au părăsit, ca de obicei, sala de curs. Am început să scriu pe tablă fraza solicitată, dar pe la mijlocul ei… a sunat sirena care anunța pauza. Imediat am auzit în spatele meu hîrșîitul produs de deplasarea scaunelor. Am terminat de scris pe tablă fraza respectivă, după care am revenit la catedră. Spre mine a venit studentul Munarau (Moderatul), un tînăr cu ținută atletică, pe care l-am întrebat:
– Tu de ce nu mergi la sala de rugăciune?
– Mai întîi trebuie să vă spun că una din obligațiile importante ale oricărui musulman este de a face rugăciune de cinci ori pe zi: „al fajr” (zorile), „adz dzohr” (amiaza), „al aasar” (mijlocul după-amiezii), „al maghrib” (apusul soarelui) și „al iișa” (lăsarea nopții). Acum ar fi trebuit să efectuez ritualul rugăciunii „al aasar”, dar sper că Allah mă va ierta, așa cum îi va ierta și pe colegii mei care au ales să meargă la „cafétéria” ca să bea ceva răcoritor. De altfel, cîți algerieni mai fac rugăciunea „al fajr”? Foarte puțini, vă spun eu, deoarece este extrem de obositor să te scoli zilnic în zori.
între timp se îndreptase spre noi studentul Mumin (Credinciosul), un tînăr firav, cu barbă, care se întorcea din sala de rugăciune.
– Rugăciunea este obligatorie? l-am abordat eu pe Mumin.
– în primul rînd trebuie să știți că legile coranice pot fi clasificate astfel: 1) acte obligatorii, care reprezintă binele; 2) acte interzise, care reprezintă răul; 3) acte recomandate, la care binele este predominant; 4) acte nerecomanadate, la care răul este predominant; 5) acte lăsate la alegerea individului, la care proporția binelui este egală cu aceea a răului. Iar acum vă răspund la întrebare: în Coran este menționată încă din surata 2, denumită „Baqara” (Vaca), versetul 43, obligația de a efectua „salaua” (rugăciunile) către Allah.
– Iar cu cei care nu fac toate rugăciunile zilnice ce se întîmplă? am avut eu o curiozitate.
– Acei musulmani vor ajunge pe un anumit nivel al Paradisului sau Iadului, în funcție de totalul păcatelor săvîrșite. De altfel, pe fiecare umăr al oamenilor stă cîte un înger; unul înregistrează faptele bune, iar celălalt – faptele rele. A nu face toate rugăciunile zilnice este un păcat mult mai mic comparativ cu acela de a nu crede în Allah sau a crede în idoli, așa cum au făcut evreii cînd s-au închinat la o statuie de aur a unui vițel și l-au supărat atît de tare pe Moise încît Profetul a spart cele două table cu legi scrise chiar de Allah…
– Adică scrise de Dumnezeu, l-am corectat eu pe Mumin. De altfel, am văzut la biserica „San Pietro in Vincoli” (Sfîntul Petru în Lanțuri) din Roma celebra statuie a lui Moise, realizată de Michelangelo Buonarroti. Am fost impresionat de măiestria sculptorului de a reda starea de nervozitate a celui care, după ce a coborît de pe muntele Sinai, unde vorbise cu Dumnezeu timp de 40 de zile, a văzut necredința în Dumnezeu a celor care se închinau la vițelul de aur.
– Mai trebuie să știți că musulmanii respectă atît Coranul, cît și „Hadiț” (Relatare), care reunește unele vorbe ale Profetului Muhammad, precum și „Sunna” (Conduită), în care sînt descrise unele comportamente ale Profetului Muhammad, cu valoare de normă.
– Dă-mi un exemplu în acest sens, nu l-am lăsat eu să răsufle pe Mumin.
– Desigur, un exemplu care îmi vine în minte acum este interdicția de a intra în W.C.-uri cu înscrisuri din Coran pe orice fel de suport: hîrtie, pînză, metal etc.
– Mai poți să-mi dai un exemplu, Mumin? am insistat eu.
în sala de curs căldura era mare, dînd o senzație de sufocare. Mumin a făcut o pauză cît să inspire adînc, a răsucit cu degetul cîteva fire din barbă, după care a spus:
– Ăaaa, desigur. Este interzis accesul în moschei al bărbaților sau în anexa moscheilor a femeilor, dacă lenjeria este pătată de urină, respectiv de sînge. Aici este una dintre marile probleme ale bărbaților musulmani mai în vîrstă, mi s-a destăinuit cîndva tatăl meu, dată fiind legea nescrisă care spune că ultima picătură de urină ajunge în…chiloți. Mai am și alte exemple, dacă doriți.
Sirena care anunța sfîrșitul pauzei m-a ajutat să ies din starea de perplexitate în care mă găseam. Pentru moment nu mai aveam alte curiozități.
n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!