1001 impresii din lumea arabă

Minaretul din World Trade Center

Doru CIUCESCU

Parcul Ligii Arabe este o oază de verdeață, cu o suprafață de patru hectare, amplasat în centrul betonat și asfaltat din Casablanca. Printre platani, de-a lungul bulevardului Mulai Iussuf, se găsesc aliniate mai multe ceainării, unde vin în special tinerii și turiștii pentru a bea un „șai” (ceai) fierbinte de mentă. Într-o noapte a lunii ramadanului din anul 1996, parcul forfotea de lume, deoarece, conform tradiției, oamenii se plimbă la lumina stelelor, dar moțăie în cursul zilei la serviciu. Mă găseam la o masă cu studenta mea Jamila și prietenul ei, Mahmud. În miros de ceai de mentă, îl ascultam pe Mahmud depănînd impresii din America, de unde venise de cîteva zile:

– Încă din copilărie am dorit să ajung în Statele Unite ale Americii, a început Mahmud. Am văzut de două ori filmul „Casablanca”, în care rolurile principale sînt interpretate de Ingrid Bergman și Humphrey Bogart. Muzica rock mi-a intrat în suflet de cînd l-am auzit pe starul american Elvis Presley. Am studiat limba engleză cu pasiune și am aprofundat-o la American Language Center (Centrul American de Limba Engleză), situat în „Saha al Khauia” (Piața Fraternității), unul dintre cele mai cochete colțuri din Casablanca. Am cîștigat o bursă la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology), datorită rezultatului excepțional obținut la testul TOEFL (Test of English like Foreign Language). Deoarece sînt absolvent al clasei de metalurgie a Liceului industrial „Al Khuarizmi” din Casablanca am cerut să fiu înscris la Facultatea de Știința Materialelor. După 6 luni petrecute în Lumea Nouă, m-a cuprins puternic dorul de casă în timpul lunii ramadanului. Acolo mă plictiseam teribil.

– Te pliciseai la Boston? l-am întrerupt eu, mirat.

– Da, fusesem obișnuit de cînd mă știu cu animația caracteristică nopților din luna ramadanului, unde toată lumea iese pe stradă, de la copilul care abia a învățat să meargă, pînă la bătrînul care trebuie să se sprijine în baston sau cîrje. În America am văzut că străzile erau aproape pustii, nimeni nu chiuia, nu dansa sau bătea din palme în ritm african. Simțeam un sentiment de frustrare, deoarece învățasem în primele două clase primare, pe parcursul celor 12 ore săptămînale de religie, că islamul este superior creștinismului, că foarte mulți creștini se convertesc și devin musulmani, dar, la Boston, am constatat că urmașii colonilor irlandezi erau ignoranți și chiar recalcitranți în această privință. La început, contactul cu realitatea de acolo mi-a provocat o uluială insuportabilă. Dacă mă confesam unor colegi creștini, mozaici sau budiști că, în curînd, voi ține postul ramadanului, nimeni nu devenea impresionat și primeam invariabil răspunsul „This is your problem” (Aceasta este problema ta). Răspunsul lor îmi provoca un sentiment de revoltă.

– Revoltă împotriva cui?

– Împotriva celor care refuză comunicarea și, astfel, rămîn ignoranți în privința superiorității religiei musulmane față de celelalte religii.

– Ai mai avut acest sentiment de revoltă?

– Da, cînd mă găseam în interiorul Statuii Libertății din New York.

– Foarte interesant, am exclamat eu, povestește-ne!

– Autocarul de la Boston a ajuns la New York dimineața, iar avionul spre Casablanca urma să decoleze seara, așa că m-am gîndit că am timp să vizitez „Statue of Liberty” (Statuia Libertății). Am ajuns la debarcaderul din „Battery Park” (Parcul Bateriei), de unde am luat un vaporaș spre „Liberty Island” (Insula Libertății). În interiorul statuii sînt două scări metalice în spirală, una – pentru urcare și cealaltă – pentru coborîre. Ele sînt atît de înguste, încît permit trecerea numai a unei singure persoane. Pe o placă de bronz, fixată pe prima treaptă, era scris vizibil „202 steps” (202 trepte). Viteza de urcare a tuturor turiștilor care se aflau înșirați pe scară era egală cu aceea a celui mai fără de vlagă, aflat mai sus. În dreptul ochilor mei se găsea perechea de pantofi a unui bătrîn cu baston, care dădea impresia că suferă de cardiopatie ischemică, iar la nivelul călcîielor mele erau ochii vigilenți ai unei turiste în vîrstă, dar foarte energică, care la fiecare blocaj exclama pe tonuri din cele mai diferite „Is not possible!” (Nu este posibil). Eram foarte nervos datorită întîrzierii neprevăzute. În sfîrșit, am ajuns la capătul scării, unde am constatat că se găsește o pasarelă metalică de pe care se putea privi panorama prin ferestrele amplasate în coroana statuii. Am parcurs pasarela, oprindu-mă la fiecare fereastră. Statuia Libertății este cu spatele la New Jersey și, din ferestrele coroanei, am putut observa, la stînga, Manhattan Island (Insula Manhattan). Privirea mi s-a oprit la Twin Towers (Turnurile Gemene), înalte de 411 metri fiecare, din cadrul complexului World Trade Center (Centrul Mondial de Comerț). Mi s-au părut arogant de frumoase, chiar mai frumoase decît moscheea „Hassan al II-lea” din Casablanca. Eram revoltat, obosit, flămînd și însetat și, cum privirea mi se încețoșa încet-încet, deodată, în locul Turnurilor Gemene din Centrul Mondial de Comerț am văzut un minaret înalt de 411 metri, asemănător cu minaretul înalt de 200 metri al moscheii „Hassan al II-lea” din Casablanca. În acel moment am simțit că mi-au trecut revolta, oboseala, foamea și setea.

– Mahmud, îți mulțumesc pentru povestirea ta, dar trebuie să plec pentru că dimineața am ore.

Jamila și Mahmud începuseră să-și vorbească la ureche, ținîndu-se de mînă. Eu am plecat înfiorat. De atunci am căpătat sentimentul că existența Turnurilor Gemene este în primejdie.