12 candidați băcăuani aspiră la statutul de judecător

Redacția Ziarul de Bacău

• Ministerul Justiției va organiza, la sfîrșitul acestei luni, o nouă rundă de examinări pentru cei care aspiră să fie judecători • examenul constă în probe scrise la patru discipline: drept penal, procedură penală, drept civil și procedură civilă

Ministerul Justiției mai scoaste o dată la concurs cele 350 de posturi de judecător la instanțele cele mai mici în grad, respectiv judecătorii. La Tribunalul Bacău și-au depus pînă acum dosarele 12 candidați care îndeplinesc condițiile cerute de regulament. Ministrul Justiției a mai scos la concurs și anul trecut tot același număr de posturi, însă rezultatele obținute pe plan național au fost dezastruoase. Asta pentru că aspiranții la un post de judecător, vreo 800 de număr, din întreaga țară, au obținut, în proporție de 80 la sută, note care nu treceau de cinci. Cea mai mare medie obținută de candidații băcăuani care au dat examen anul trecut pentru un post de judecător a fost 5,87, iar cea mai mică 2,47, în condițiile în care pentru a dobîndi statutul de judecător media generală minimă este opt. Potrivit regulamentului de participare, pe lîngă obligativitatea de a fi absolvit o facultate de drept, una dintre cerințe este să aibă o vechime în funcții de specialitate de minimum 5 ani la data susținerii concursului. Cu alte cuvinte, să aibă practică de avocat sau jurist de minim cinci ani.

„Pentru examenul care va avea loc pe 28 februarie, înscrierea candidaților la concurs s-a făcut Tribunalul Bacău în perioada 10-25 ianuarie 2004. După ce a expirat data limită de depunere de dosarelor, acestea au fost înaintate la Ministerul Justiției la Direcția de organizare a instanțelor, resurse umane și statistică judiciară”, ne-a declarat judecătorul Marcela Cobzariu, purtătorul de cuvînt al Tribunalului Bacău. Odată cu dosarul, candidații au plătit și o taxă de înscriere la examen în valoare de trei milioane de lei. Ei vor da examen la patru materii, respectiv drept penal, drept procesual penal, drept civbvil și drept procesual cilvil. Tematica de examen a fost afișată pe interne și la sediile Tribunalului încă de la afișarea anunțului privind organizarea concursului. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.